Data publicării:

Darius Vâlcov, consilier în Guvern. Liviu Dragnea, mesaj

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Politica
WhatsApp
Darius Valcov
Darius Valcov

Liviu Dragnea a adus clarificări în privința funcției pe care Darius Vâlcov a primit-o în cadrul Guvernului. 

Darius Vâlcov nu deţine o funcţie de conducere în partid iar experienţa lui economico-financiară este foarte bună pentru România, a declarat, miercuri, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, lider al social-democraţilor, referindu-se la respectarea criteriilor de integritate din PSD. 

"Darius Vâlcov este recomandat de pregătirea lui economico-financiară foarte bună. Şi pentru această ţară, experienţa lui trebuie folosită, pentru că este important pentru programul de guvernare, care aduce beneficii la milioane de români. Punct", a declarat Dragnea la finalul unei şedinţe a deputaţilor PSD. 

Nu încurcă statutul PSD

Întrebat dacă aceste calităţi rămân chiar dacă se încalcă statutul şi codul etic al PSD, Dragnea a spus: "Acolo (n.r - la Guvern) nu e o structură de partid, nu e o funcţie de conducere în partid". 

Darius Vâlcov a fost numit consilier de stat în aparatul propriu de lucru al prim-ministrului, printr-o decizie a premierului Viorica Dăncilă publicată marţi în Monitorul Oficial, relatează Agerpres.

[citeste si] 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel