Data publicării:

Darius Olaru, aproape de un transfer în Serie A. Giovanni Becali i-a pus o vorbă bună: „Acum îl am pe țeavă!”

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Sport
WhatsApp
Foto: Instagram
Foto: Instagram

Giovanni Becali a dezvăluit că a discutat cu Adriano Galliani, CEO al clubului Monza, despre posibilitatea de a-l aduce pe Darius Olaru, de la FCSB, la clubul din Serie A.

„Sunt vremuri grele, dar mă descurc. Am vorbit cu Adriano Galliani (n.r. CEO al clubului Monza, fost președinte la AC Milan) să duc jucători la Monza. Acum îl am pe «țeavă» pe Darius Olaru! El este jucătorul din fotbalul românesc, care îmi place cel mai mult. Îl vezi peste tot, aleargă mult, nu pune capul jos, dă bine cu ambele picioare, iar dacă are o toamnă bună eu spun că în iarnă pleacă pe bani buni. Vorbesc cu multe echipe despre el.

Dacă Gigi Becali era mulțumit cu cinci milioane de euro era transferat în Emirate, dar patronul a vrut opt milioane. Am înțeles că s-a scris de echipa lui Olăroiu, dar nu este adevărat. A fost vorba de altă formație. Este mai bine că nu a plecat! O să mai avem oportunități și mai grozave pentru el”, a declarat Giovanni Becali, conform playtech.ro.

Gigi Becali, dezamăgit de un fotbalist după FCSB-Mioveni: "Câte speranțe mi-am pus în el. Nu dormi, tată!"

Gigi Becali a reacționat ca urmare a ultimului rezultate pe care FCSB l-a obținut în deplasarea de la Mioveni: 1-1. 

Gigi Becali l-a criticat cel mai tare pe Șut, despre care spune că de când are concurență, s-a pierdut total. 

"Avem nevoie de om de atac, dar Ișfan nu e atacant, e tot un fel de Miculescu. Ne trebuie un nouar, îl avem pe Rusu, care e bun, îmi place.

La Dulca s-a văzut că are calitate, dar a greșit și el, nu trebuia să greșească.

Pe Radaslăvescu l-am văzut că s-a băgat să bată acolo, îmi place că are tupeu, dar nu bate el la 18 ani lovituri libere la FCSB!

Boboc? Îmi place de el, dar nu mai e ca înainte, nici nu a mai jucat de mult, parcă la Viitorul (n.r. actuala Farul Constanța) era mai tehnic, în atac măcar. 

Dacă era după mine, făceam mai mare sacrificiu la meciul cu Mioveni. Dacă era după mine, nici Tavi Popescu, nici Ovidiu Popescu nu jucau. Dar nu m-am băgat.

Sunt puțin supărat, dacă îi dai pasă unui adversar, apoi mai și deviezi mingea în poartă... Dacă ești fotbalist la FCSB, nu dormi, tată! Nu e pat de dormit în careu la FCSB!

Șut...Câtă bază mi-am pus în băiatul ăsta... dar probabil de frică, a văzut concurență, și în loc să reacționeze altfel a făcut caca. Doamne, iertați-mă, am scăpat”, a spus Becali la Pro Arena.

CS Mioveni a terminat la egalitate cu FCSB, 1-1 (1-0), sâmbătă seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a patra a Superligii de fotbal.

CS Mioveni a deschis scorul prin fundaşul Ionuţ Balaur (26), cu un şut deviat.

FCSB a egalat pe finalul jocului, prin Valentin Miculescu (79), la primul său gol în tricoul echipei bucureştene, din centrarea lui Darius Olaru.

Gazdele au ratat două mari ocazii în ultimele minute, portarul Ştefan Târnovanu având intervenţii providenţiale la şuturile lui Dorinel Oancea (90+4) şi Adrian Cierpka (90+5).

La FCSB au debutat în acest meci Marco Dulca, adus vineri de la Chindia, Radu Boboc şi Eduard Radaslavescu, ambii veniţi vineri de la Farul.

FCSB rămâne fără victorie în Superligă, în timp ce argeşenii au obţinut primul punct.

CS Mioveni - FC FCSB 1-1 (1-0), Stadion Orăşenesc - Mioveni
Au marcat: Ionuţ Balaur (26), respectiv Valentin Miculescu (79).
Arbitru: Szabolcs Kovacs (Carei); arbitri asistenţi: Ciprian Florin Danşa (Satu Mare), Stelian Slabu (Braşov); al patrulea oficial: Iulian Dima (Bucureşti)
Arbitru video: George Cătălin Găman (Craiova); arbitru asistent video: Vlad Bârleanu (Bucureşti)
Observatori: Alexandru Deaconu (Bucureşti) - CCA, Constantin Stătescu (Bucureşti) - LPF

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel