Urmărește emisiunea live
Data actualizării:
Data publicării:

Daraban: Dobrogea se califică la stare de urgență. Portul Constanța e ca un lift de patru persoane în care vor să intre zece

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
Portul Constanța
Portul Constanța

Mihai Daraban, președintele CCIR, a explicat de ce în opinia sa ar trebui să fie declarată stare de urgență în Dobrogea.

Alegeri prezidentiale 2024

„Cred că Dobrogea se califică perfect la stare de urgență”, a spus Mihai Daraban, președintele CCIR, miercuri, în cadrul unui interviu acordat DCNews.

„Avem graniță cu Ucraina la nordul Dobrogei. Plutesc minele prin mare? Plutesc. Suntem asaltați de traficul din Ucranina în Portul Constanța, care este ca un lift de patru persoane în care vor să intre zece. Cred că se justifică măcar pe acest areal să fie stare de urgență ca să poți să treci la lucrări importante prin atribuire directă”, a explicat Mihai Daraban.

„Atribuire directă, controlul costurilor, cu specialiști, că avem!”, a subliniat acesta în cadrul interviului.

Mihai Daraban, președintele CCIR, interviul zilei la DC News

Youtube video image

Citește și...

Ravagii lăsate în urmă de secetă. Mihai Daraban (CCIR): „Dacă nu facem ceva cu Dunărea, vom intra în colaps”

Acesta a avertizat că putem intra în colaps, dacă nu se vor efectua lucrări de regularizare pe malurile Dunării, punând accent pe faptul că nu ne ajută să avem un fluviu lat, câtă vreme acesta nu este suficient de adânc pentru a susține transportul sigur.

„Dacă vorbim de centrala de la Cernavodă, în cazul reactoarelor 1,2,3 și 4, concomitent, la debite normale ale Dunării, nu vor funcționa niciodată, din cauza lipsei răcirii adecvate. Acum probabil o să aflăm că unul dintre ele va lua pauză. Sunt niște probleme majore, pentru că dacă nu se face ceva cu Dunărea, într-un sens sau altul, o să intrăm într-un colaps pe transporturi, pe irigații, cât și pe centrala atomică.

Vedem știri despre secetă la televizor. Trebuie să fim cu toții conștienți că apă este în Dunăre. Acum nu știu cu cât ne încălzește că avem o Dunăre lată de nu știu câte sute de metri și, într-adevăr, la cum e ea acum, se trece călare pe cal, dintr-o parte în alta.

Noi trebuie să regularizăm malurile și să facem pământ agricol din ceea ce excavăm de pe fundul Dunării. O dată ce finalizăm malurile, ele trebuie să arate ca pe Brațul Sulina, cu pietre, pentru că nu spune nimeni să betonezi, întrucât e foarte scump, dar în felul ăsta rezolvăm foarte multe probleme. Ați văzut, Comisia Dunării cere minimum 2 metri și jumătate adâncime, asta fiind adâncimea de siguranță pentru un trafic navigabil pe Dunăre.”, a explicat președintele CCIR, Mihai Daraban, pentru DC News.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel