Data publicării:

Daraban, CCIR: E complicat să faci afaceri în România. RĂZBOI de uzură

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Economie
WhatsApp

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, a vorbit, astăzi, despre statisticile din România, unde sunt angajați cei mai mulți români, dar și ce presupune că deschizi o afaceri în România. 

”În momentul de față, potrivit datelor statistice, Întreprinderile Mici și Mijlocii reprezintă 99,7% din totalul companiilor și acoperă peste 65% din totalul forței de muncă din România, doi din trei angajați lucrând pentru un IMM. (...) Astfel, IMM-urile apelează la creditele bancare, datele statistice indicând o finanțare preponderentă din datorii comerciale de 19,3 % din total pasiv, urmate de datorii față de acționari și entități afiliate de 10,6 % și de creditele interne la bănci și la instituțiile financiare nebancare. Ponderea firmelor care se finanțează de la bănci în total este de 10,4%. În mod evident, există un potențial foarte ridicat în această zonă, potrivit datelor BNR, un număr de 14.300 de companii, din care 13.400 mii sunt IMM-uri, ar putea susține un volum de împrumuturi de 113 miliarde lei” sunt cifrele momentului prezentate de președintele CCIR, Mihai Daraban, în cadrul conferinței ”Rolul băncilor de dezvoltare și al agențiilor de credite la export în uniunea europeană”, organizată de EximBank în colaborare cu Ministerul Finanțelor Publice, la Muzeul Național Cotroceni. 

Companiile, război de uzură în România 

Statisticile mai arată că jumătate din companiile înființate dispar în cel mult 10 ani. Motivul este existența unui grad mare de impredictibilitate: ”E mai complicat să faci afaceri în România decât în alte state. Pare deseori un război de uzură într-un mediu care ar putea să fie mult mai prielnic”. 

Implicarea băncilor, necesară

România are cel mai scăzut grad de intermediere financiară de doar 27% dintre țările membre ale Uniunii Europene iar acest trend descendent continuă, ceea ce se traduce printr-o perspectivă nefavorabilă în ceea ce privește creditarea. Prin urmare, devine esențială implicarea sistemului bancar în cofinanțarea proiectelor din fonduri europene și eventuale participări în proiecte de investiții realizate în parteneriat public-privat, ceea ce va duce, evident și la o creștere susținută a activității IMM-urilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel