Dansez pentru tine: Sore și Dima din LaLa Band intră în competiție
Show-ul "Dansez pentru tine" debutează pe 18 octombrie, la ProTV, cu o mare surpriză. Sore și Dima din LaLa Band vor intra în concurs pentru a încerca să îndeplinească visurile partenerilor. Reprezentanții postului spun că în noul sezon “nivelul competiţiei creşte, iar regulile se înăspresc”.
Show-ul, în care opt concurenţi vor lupta pe ringul de dans pentru o cauză nobilă, va fi difuzat vinerea de la ora 20.30.
Sore și Dima din LaLa Band participă în această toamnă în cel de-al 14-lea sezon al emisiunii Dansez pentru tine, unde vor lupta în pași de dans pentru împlinirea visului partenerilor lor.
Pentru prima ediţie a emisiunii, coregraful fiecărei perechi va fi stabilit prin tragere la sorţi. La finalul primei ediţii, echipa care se va situa pe primul loc îşi va putea păstra componenţa şi va putea alege un stil de dans cu care să impresioneze publicul săptămâna următoare.
Printre noi stiluri de dans pe care concurenţii se vor întrece în acest sezon se numără: Vogue, lyrical şi Lindy Hop. Nu vor lipsi nici stiluri precum: vals, tango, cabaret, dansuri vechi, rock’n’roll, R&B, reggaeton, striptease, Bollywood, dans ţigănesc şi dans în ploaie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News