Danielle Collins, al doilea trofeu consecutiv. Premieră pentru sportiva care și-a anunțat retragerea din circuit
Data publicării:
Autor: Sonia Baciu
WhatsApp
FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres
Danielle Collins a câștigat trofeul de la Charleston și urcă în clasamentul WTA Race - cursa pentru Turneul Campioanelor.

Danielle Collins (30 de ani) s-a impus în finala turneului WTA 500 de la Charleston, în fața rusoaicei Daria Kasatkina (locul 11 WTA), scor 6-2, 6-1, bifând astfel și o premieră a carierei sale, pe care vrea sî o încheie în acesta an.

Astfel, Collins a obținut al doilea trofeu consecutiv, după cel de la WTA 1.000 Miami Open, unde a pierdut un singur set, reușit să ”lege” 13 victorii consecutive.

Confruntarea din finala de la duminică nu a avut istoric, Kasatkina a părut că nu a găsit vreun răspuns pentru agresivitatea americancei, care a reușit în primul set de trei ori mai multe lovituri câștigătoare decât adversara (19 la 6), iar raportul de forțe s-a menținut și în setul secund. 

Collins s-a desprins la 4-0, iar jocul a indicat faptul că balanța era înclinată spre victoria americancei, asta deși am văzut atâtea meciuri ”întoarse” de la acest scor în set, inclusiv în setul decisiv. Partida s-a încheiat cu scorul de 6-2, 6-1 pentru sportiva americană.

Collins, al patrulea trofeu al carierei

Sportiva de 30 de au a câștigat al patrulea titlu al carierei, la ultimele două impunându-se pe două suprafețe diferite (hard, Miami, și zgură, Charleston), iar acest lucru îi dă o încredere foarte mate pentru perioada următoare a circuitului, când se intră în sezonul de zgură, cu turnee la Stuttgart (WTA 500), Madrid și Roma (WTA 1.000) și Grand Slam-ul parizian de la Roland Garros, sperând chiar la o nouă prezență într-o finală de turneu major, după cea de la Australian Open din 2022.

Cu rezultatul de duminică, Danielle Collins va urca în clasament pe locul 15 WTA, iar în WTA Race - cursa pentru Turneul Campioanelor, americanca va ajunge pe locul 4, primele trei locuri fiind ocupate de Iga Swiatek, Elena Rybakina și Aryna Sabalenka au obținut mai multe puncte decât Collins în 2024).

22 de victorii a adunat Collins anul acesta, la egalitate cu Swiatek și Rybakina. Nicio altă jucătoare nu s-a impus de mai multe ori de la începutul anului.

Retragere din circuitul profesionist, din motive medicale

În ianuarie, Collins și-a anunțat retragerea din circuitul profesionist, iar motivul este unul medical.

”Acesta va fi ultimul meu sezon, de fapt, de competiție. Nu știu exact când, dar acesta va fi ultimul meu sezon și abia aștept acest lucru”, a declarat Collins la Melbourne.

Sportiva a explicat că suferă de artrită reumatoidă, o boală inflamatorie cronică, dar și endometrioză, care face mai dificilă conceperea unui copil. ”Este o situație profund personală”, a spus Collins, care a afirmat că abia așteaptă să devină mamă.

”Am cam explicat asta din când în când. Cred că este foarte interesant cum, în multe situații diferite, a trebuit să justific într-un fel motivele care stau la baza retragerii. La sfârșitul zilei, aceasta este alegerea mea personală. Este mult mai mult decât tenisul și cariera mea”, a mai spus Collins, citată de WTA Tennis.

Citește și: Danielle Collins, noua campioană de la Miami Open, cel mai important trofeu al carierei

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel