Daniela Simulescu, astrolog DCNews, i-a scos la iveală secretele lui Iliescu
Ion Iliescu împlinește astăzi 94 de ani.
Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens, i-a făcut astrograma lui Ion Iliescu.
Iată astrograma făcută de Daniela Simulescu:
„Ion Iliescu, unul dintre cei mai controversați, importanți și misterioși oameni politici din România, s-a născut pe 3 martie 1930, în Oltenița.
Cu alte cuvinte avem de-a face cu un nativ Pești. Cei care se nasc în acest semn zodiacal au parte de o credință interioară fără limite, imaginație bogată, intuiție, creativitate, o empatie exagerată, capacitatea de a se adapta în funcție de orice situație sau personală. În momentul nașterii fostului președinte, Luna se afla în Berbec și în conjuncție cu Uranus. Acest aspect oferă dorința de a fi lider, de a conduce, de a fi primul, de a nu se supune. Poziția Lunii arată tiparul emoțional, iar în acest caz avem de-a face cu o persoană care percepe orice eveniment ca pe o luptă.
Cu Mercur și Marte conjuncte în semnul Vărsătorului, a beneficiat de o inteligență ascuțită, curaj, spirit vizionar și revoluționar, de independență, dar a avut și pasiune pentru tehnică. Tot această conjuncție este responsabilă și pentru modul special de a pronunța cuvintele sau de a gesticula. Plasarea planetei Venus în Pești este responsabilă pentru iubirea lui pentru o femeie foarte discretă. Dar cel mai important detaliu din astrograma lui Ion Iliescu este Nodul Sud în Scorpion, cel care dă lecțiile karmice. Iar un Nod Sud în Scorpion vine la pachet întodeauna cu abandon, pierderi, crize, dorință de putere și control, dar și calități pentru politică, carismă pentru mase și legături cu instituțiile de servicii secrete.
În plus, viața lui personală a fost o suită de evenimente marcante. Conform multor surse, mama lui naturală l-a abandonat la vârsta de un an. Tatăl i-a murit când avea doar 15 ani. Iar soția lui a avut trei pierderi de sarcină”.
VEZI ȘI: A cui e România? Verdictul lui Ion Iliescu: Este marele nostru risc ca țară:
VEZI ȘI: Ce spune Iliescu despre nostalgicii comuniști: E și paradoxal. Eu nu am cum să trăiesc această nostalgie / video:
VEZI ȘI: Iliescu: M-am enervat teribil și i-am spus: Domnule Ambasador, nici măcar nici măcar Brejnev nu a vorbit așa cum ne-ați vorbit dvs!:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News