Data publicării:

Daniela Dodean Moteiro, viitor cetăţean de onoare al Aradului

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Sport
WhatsApp

Daniela Dodean Monteiro, multiplă campioană europeană la tenis de masă, va primi titlul de cetăţean de onoare al Aradului, se precizează într-un comunicat remis AGERPRES.

Legitimată la CSM Arad din 1995, sportiva are un palmares de invidiat, cu nu mai puţin de cinci titluri europene: două cu echipa, două la dublu feminin şi unul la dublu mixt.

În vârstă de 31 de ani, Daniela Dodean Monteiro este încântată că va deveni cetăţean de onoare al oraşului natal, mai ales că momentul retragerii din activitatea sportivă de performanţă nu este departe.

'Este o mare onoare, am aşteptat de foarte mult timp acest titlu, este foarte important pentru mine şi pentru familia mea. Este un titlu de inimă, ca fiecare medalie, va rămâne pe viaţă la mine în inimă. Nu pot să zic că mă retrag, dar sunt destul de aproape de retragere, şi e o mare satisfacţie. E bine să primeşti un premiu atât de bun înainte de retragere, este o reuşită pe care nu oricine poate să o aibă", declarat Daniela Dodean Monteiro.

'Este un brand al Aradului şi al oraşului, duce numele Aradului în ţară şi în străinătate. An de an a crescut şi premiile s-au acumulat, inclusiv în acest an. Am venit azi la Bucureşti cu un cadou, o recunoştinţă simbolică, urmează procedura legală pe care trebuie să o parcurgem pentru acordarea titlului de cetăţean de onoare. Este un titlu pe care orice arădean, prin noi, i-l dăruieşte', a spus la rândul său Călin Bibarţ, primarul Aradului.

După 26 de ani în care a practicat tenisul de masa, Daniela Dodean Monteiro priveşte cu încredere spre viitor şi nu exclude ca fiica sa Lara, în vârstă de 4 ani, să îi calce pe urme. Sportiva este căsătorită, din 2013, cu portughezul Joao Monteiro (36 de ani), şi el multiplu campion european şi mondial la tenis de masă.

Cei doi au fost campioni europeni la dublu mixt în 2016, la Budapesta, când au devenit primul cuplu de sportivi căsătoriţi care si-a adjudecat titlul continental.

"Fetiţa mea face sport, înot, dansuri, câteodată mai merge şi la tenis de masa. Nu prea îi plăcea să meargă la sală, pentru că asocia sportul nostru cu plecările părinţilor şi suferea. Dar sper ca pe viitor să-i placă şi, dacă vrea tenis de masă, de ce nu?", a precizat campioana română.

Palmaresul Danielei Dodean Monteiro cuprinde douăsprezece medalii la Campionatele Europene, dintre care cinci de aur, cinci de argint şi două de bronz. La Jocurile Europene de la Minsk, din 2019, a cucerit medalia de argint cu echipa. Sportiva a participat la trei ediţii ale Jocurilor Olimpice: Beijing (2008), Londra (2012) şi Rio (2016).

La JO de la Beijing s-a clasat pe locul al 7-lea în proba pe echipe, în vreme ce în competiţia de simplu a ajuns până în turul al treilea atât la JO de la Londra, cât şi la JO de la Rio.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel