
Dacă înainte își punea în valoare formele voluptoase, acum, însă, Daniela Crudu pare să fie transformată total. Pe rețelele de socializare, Cruduța a postat o serie de imagini care au atras atenția mai multor utilizatori. Pe lângă complimentele pe care bruneta le-a primit, câțiva dintre prietenii virtuali susțin că fosta asistentă TV pare să fi ajuns de nerecunoscut, după ce a slăbit foarte mult, scrie Cancan.
”Daniela, mi se pare că ai cam slăbit. ????”, ”Aoleu, cine e dânsa???????”, ”Nici nu te-am mai recunoscut….”, sunt câteva dintre comentariile pe care prietenii virtuali i le-au lăsat la fotografiile de pe Instagram.
Ce operații estetice are Daniela Crudu
De-a lungul timpului, bruneta a trecut printr-o serie de schimbări drastice, alegând să își opereze nasul – pe care și l-a micșorat – dar și gușa și și-a mai „ascuțit” chipul. Cruduța și-a umflat pomeții și buzele și și-a pus silicoane, iar apoi și-a tatuat sprâncenele. În plus, a ales să își pună și fațete dentare, pentru un zâmbet perfect.
„Nu mi-am făcut așa multe operații, cum se scrie peste tot. Mai contează și, de exemplu, dacă îți schimbi forma sprâncenelor, dacă te machiezi în alt fel de cum ai obișnuit oamenii. Înainte mă machiam, îmi făceam ochii așa ascuțiți, dar eu nu am ochii ascuțiți, îi am rotunzi și am zis să merg pe forma mea. Sprâncenele nu le mai fac așa arcuite, le fac normal, pe rotund și mai groase. «Domne, că și-a schimbat complet înfățișarea». Da, că mi-am operat nasul. Asta, da. Este, să zic așa, se vede. Și că mi-am pus fațetele. Fațetele, nasul și acidul hialuronic în buze. Și alte operații la sâni, au toate fetele”, a spus Cruduța, acum ceva timp.
A renunțat la postul de asistentă TV
În vara lui 2017, Cruduţa a renunţat la postul de asistentă la “Xtra Night Show”, emisiune care e prezentată de Dan Capatos. Cu toate că a plecat din emisiunea în care i-a înnebunit pe bărbați cu mișcările și ținutele ei, Daniela Crudu continuă să apară în diferite proiecte de televiziune. Printre acestea se numără: “Asia Express”, “Poftiți pe la noi: Poftiți la Nea Mărin” și “Ultimul Trib”.
„M-am plictisit de tv, nu mai e ce a fost, totul e pe internet. Nu mai am chef să apar la emisiuni. Ce ar putea să mă mai provoace? Am fost la Burlăcița, la Survivor, am fost cam peste tot. Nu știu dacă am ratat vreun show tv de la Antenă. Și acum țin legătura cu toată lumea din Antenă, și cu Dan Capatos vorbesc foarte des. Nu a mai fost să fie. Le-am făcut cam pe toate în domeniul ăsta, pentru mine nu mai e nicio provocare. Mi-au ajuns emisiunile gen concurs. Dacă ar fi ceva să mă atragă, vreun anume proiect, nu aș spune totuși, nu”, a declarat Cruduța pentru playtech.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De la ce vine porecla lui "Farmazon". Adrian Porumboiu: "Buzatu e homeless comparativ cu el"
- Ce trebuie să facă toți șoferii la fiecare 6 secunde. Titi Aur: Toate testele au demonstrat. Ar trebui învățat în școala de șoferi
- ”Luna Neagră”, în semnul Fecioarei în octombrie. Oportunități inedite. HOROSCOP: E un moment excelent
- Ce să faci dacă nu reușești să slăbești. 9 sfaturi direct de la nutriționist: "Rămâi la 2 kg pierdute pe lună"
- Ce spunea avocatul lui Dumitru Buzatu despre scopul ascuns al marilor dosare care apar în preajma alegerilor: Lucrurile încep să se agite
- Olivia Steer spune că prietenii ei s-au îmbolnăvit de enteroviroză de la dârele lăsate de avion pe cer. ”Apar NUMAI deasupra aglomerărilor urbane”
- Horoscop 25 septembrie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care "se vinde", astăzi. Alta încasează bani grămadă
- Marina Almășan și fosta soție a lui Victor Socaciu, la cuțite! Au trecut de la acuze la amenințări
- Scene șocante în Constanța. Fiul unei procuroare DNA și-a împușcat un prieten, după ce a fost înjunghiat
- Marcel Boloș spune la ce taxe noi nu poate renunța guvernul: "Nu le putem tolera la infinit"