Daniel Zamfir, listă de întrebări pentru colegii din ALDE: Nu sunt naiv, dar compromisul ăsta ne poate distruge
Senatorul Daniel Zamfir a lansat o serie de întrebări pentru colegii săi din ALDE, dar a făcut şi clarificări cu privire la o eventuală acceptare a funcţiei de preşedinte al Senatului, după demisia lui Călin Popescu Tăriceanu.
"ALDE LA RĂSCRUCE
Am profitat de absenţa mea din aceste zile pentru a încerca să diger trecerea bruscă pe care ALDE a săvârşit-o în doar o săptămână de la a încerca să dea un suflu nou guvernării (lucru perfect intemeiat în care cred şi eu) la ieşirea de la guvernare şi îndreptarea către o şocantă fuziune cu Ponta-Tudose. Nu, evident că nu am reuşit şi nu reuşesc să înţeleg resorturile acestei decizii la care nu am fost parte, nu doar pentru că am fost plecat o săptămână în vacanţă nu o lună, ci pentru că probabil fiindu-mi cunoscută fermitatea convingerilor a fost mai bine să fiu evitat. Aflu în fiecare zi însă că nu sunt singurul evitat în luarea acestei decizii atât de importante, colegi cu greutate în partid împărtăţind aceleaşi temeri", a scris Daniel Zamfir pe Facebook.
Întrebări pentru colegii din ALDE
.
"1. ALDE ar fi trebuit să se înrădăcineze ca autenticul partid liberal care să apere capitalul românesc şi să i apere pe români de abuzuri. Măsurile economice bune luate în guvernarea asta şi poziţiile noastre la derapajele PSD ne legitimau pentru asta. Acum soarta noastra este să fim înghiţiţi de Ponta?
2. Călin Popescu Tăriceanu este omul care s-a identificat constant în toţi aceşti ani cu lupta împotriva statului paralel, a abuzurilor din justiţie, lucru pentru care l-am preţuit şi m-a determinat să vin în ALDE. Cum să înţeleg acum această logodnă cu instrumentele statului paralel?
3. Renunţarea la candidatură, chiar surprinzătoare pentru foarte mulţi colegi şi nu numai, poate arăta forţa unui om politic adevărat, capabil de sacrificiu atunci când crede într-o luptă în care altul poate o avea o şansă în plus şi nu am nimic in minus de spus despre Mircea Diaconu, ci dimpotrivă! Dar de ce nu-l putem susţine fără o alianţă cu Ponta? În plus, asocierea cu Ponta în mod categoric îi dăunează şi lui Mircea Diaconu!
Acestea sunt lucrurile la care cred că trebuie să ne răspundem azi şi-n zilele următoare înainte de a fi prea târziu. Mergem dincolo de susţinerea pentru Mircea Diaconu spre o alianţă politica sau fuziune? Mergem de azi în grupuri parlamentare comune? De azi suntem "opoziţia de stânga" aşa cum zice Ponta?", a mai scris Daniel Zamfir.
Decizie privind şefia Senatului
"Eu cred că ALDE trebuie să fie partidul identificat cu lupta împotriva abuzurilor, aşa cum a început, cu adevăratul liberalism, cu partidul care apără drepturile şi libertăţile oamenilor, cu lipsa compromisurilor care compromit. Nu sunt un taliban, nu sunt nici un naiv, ştiu că politica înseamna şi compromis, însă cred că acest compromis de acum ne poate distruge.
Voi rămâne să lupt pentru credinţa mea în cele de mai sus (cu atât mai mult cu cât văd că nu sunt singurul în ALDE care gândeşte aşa), nu se pune problema să particip la vreun joc sau la vreo trădare, nu se pune problema să accept să fiu preşedintele Senatului (i-am explicat aceste lucruri şi doamnei premier cu care am avut o discuţie extrem de corectă). Nu plec din ALDE dar spun ferm că în ciuda neînţelegerilor din guvernare şi lucrurilor incorecte faţă de ALDE nu văd de ce sunt mai frecventabili Ponta-Tudose decât Dăncila-Teodorovici-Fifor!", a conchis senatorul ALDE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News