Daniel Tudorache și Alin Petrache au dat startul în „Cupa Sfântul Nicolae la Rugby – Tag"
Primarul, Dan Tudorache și Președintele Federației Române de Rugby, Alin Petrache, au dat startul în această dimineață competiției școlare "Cupa Sfântul Nicolae la Rugby – Tag", în cadrul unei conferințe municipale ce a avut loc în Sala de Consiliu a Primăriei Sectorului 1.
La inițiativa conducerii Școlii "Sfântul Nicolae" și cu sprijinul Primăriei Sectorului 1 și al Federației Române de Rugby, în perioada 28 martie – 12 mai 2017 va avea loc "Cupa Sfântul Nicolae la Rugby – Tag".
La această competiție vor participa 12 echipe de la școli din București și Ilfov, din care cinci sunt din Sectorul 1 al Capitalei. La evenimentul de lansare au mai participat și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar al Municipiului București și ai Casei Corpului Didactic, ceilalți parteneri ai competiției.
Cu această ocazie, Primarul Sectorului 1 Dan Tudorache a primit din partea Președintelui Federației Române de Rugby, Alin Petrache, o minge și un tricou cu semnăturile componenților Naționalei Române de Rugby.
"Ca om care în tinerețe am practicat sportul de performanță, sunt conștient că fără mișcare nu poate exista o viață sănătoasă și echilibrată. De aceea, pentru ca tinerii noștri să se dezvolte sănătos și armonios, vom investi în construirea de noi baze sportive și vom derula numeroase proiecte în acest domeniu", a declarat Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.
Liber la sport pentru elevi pe terenurile unităților de învățământ
În toamna anului trecut s-a aprobat, la propunerea Primarului Dan Tudorache, Hotărârea Consiliului Local nr.161/2016 prin care se permite accesul gratuit al tuturor copiilor în vârstă de până la 18 ani la terenurile de sport din incinta unităților de învățământ din Sectorul 1. Este vorba de copiii care domiciliază în Sectorul 1 sau care învață în școlile de stat din această zonă administrativă. În curând această hotărâre va fi implementată pentru ca adolescenții să aibă unde să facă sport și în afara orelor de curs.
"În prezent, aproape două treimi dintre tineri fac sport doar de câteva ori pe lună, iar unul din trei nu face deloc. Prin acest proiect, la care țin foarte mult, îmi doresc să-i determinăm pe copiii și adolescenții din Sectorul 1 să petreacă mai puțin timp în fața calculatorului și mai mult pe terenul de sport, pentru că lipsa de mișcare va afecta pe termen lung starea de sănătate a populaţiei", a mai precizat Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.
Ce este Rugby-ul Tag
Rugby-ul Tag este o activitate fizică rapidă fără contact direct cu adversarul ce se adresează atât băieţilor cât şi fetelor, sau echipelor mixte. Fiind o combinaţie între distracţie şi energia dată de mişcare, acesta este în prezent versiunea oficială a rugbyului pentru grupele de şcolari.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News