Data actualizării:
Data publicării:

Daniel Savu, atacat pe autostradă. "Tentativă de omor. 100% ştiu cine a comandat"/ Chirieac a intervenit: Chestiune foarte gravă

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Politica
WhatsApp
Captură video România TV
Captură video România TV

Daniel Savu, fost ofiţer de informaţii şi fost senator PSD, afirmă că a avut loc o tentativă de omor asupra sa după o emisiune la România TV şi indică, voalat, spre Florentin Pandele, primarul din Voluntari. 

Întreaga situaţie ar fi avut loc după ce joi, pe 20 iulie, Daniel Savu a participat la o emisiune a lui Victor Ciutacu de la România TV. 

"Ca să înţeleagă lumea cum s-a ajuns la această plângere penală pe care am formulat-o eu. După emisiune, nu îmi venea să cred tot ce s-a întâmplat. Am ajuns acasă până la urmă, şi timp de vreo două zile m-am sfătuit cu mulţi prieteni de-ai mei, procurori militari, avocaţi de drept penal. Toţi celor cărora le-am spus, separat, mi-au spus imediat că e tentativă de omor, că puteam să nu mai fiu, bine că am scăpat, şi că să fac plângere pentru tentativă de omor. Nu este o invenţie a mea! Aştept acum ca primul procuror să preia plângerea mea, pentru că nu suntem în patria mamă a lui Escobar, să se dea ordin să fiu omorât pentru ce am spus la televizor. Că eu nu am afaceri. 

Să vă povestesc cum a fost exact, ca să înţeleagă toată lumea. Sunt şi într-o situaţie delicată. Am patru copii acasă, nu le-am spus nimic până azi. Cum să le spui copiilor "băi tată, a vrut unul să mă omoare!"? Poţi să înţelegi aşa ceva? Nu ai cum! Fiind atât de gravă situaţia, însă, trebuie să afle România de asta, nu suntem într-un stat mafiot. 

Deci a fost aşa. Am avut atunci emisiune cu Victor Ciutacu, am avut o poziţie destul de dură la adresa Gabrielei Firea, exprimând dezamăgirea faţă de toată prestaţia ei. Eu pe Pandele nu prea îl bag în seamă, nu reprezintă un interlocutor pentru mine, nu are ce să îmi spună. Dar am vorbit despre mafia din Voluntari. Spre final, în timpul emisiunii, mi s-a atras atenţia că se primesc mesaje în avalanşă de la Pandele. Nu am băgat în seamă. S-a făcut 11 noaptea, am ieşit în parcare, am mai stat de vorbă cu Victor Ciutacu. Eu aveam maşina parcată în faţa sediului, şi m-am dus pe traseul pe care mă duc mereu spre casă. Ies pe Fabrica de Glucoză, intru pe A3, Bucureşti - Ploieşti. E simplu drumul, dar de azi încolo nu mă mai duc pe acolo. Pentru mine, Voluntariul devine un loc periculos. Eu sunt un om curajos, dar curajul trebuie să aibă o limită a înţelepciunii. Ce faci, te duci singur în gura lupului? 

Când am plecat de aici, pe la 11 şi ceva noaptea, am luat maşina, şi am ieşit pe strada George Constantinescu, care iese apoi în Fabrica de Glucoză. La ieşire, este zona Dona Medical Center, sunt nişte bariere acolo, cred că sunt şi camere de luat vederi. Mi-a atras atenţia faptul că la ora aia era agitaţie acolo, mai multe maşini parcate, unii vorbeau la telefon. De obicei nu e nimeni la ora aia. Ce să caute în zona asta de corporatişti maşini parcate pe acolo. Eu nu mă gândeam, totuşi, că voi fi victima unei tentative de omor. Nici prin cap nu mi-a trecut că s-ar putea întâmpla aşa ceva în România. 

Nici nu am prea fost atent la ce se întâmplă în spatele meu. Nu am obsesii din astea că mă urmăreşte cineva. Dar când am intrat pe autostradă, am remarcat, fiind maşini puţine, că m-a depăşit un Break Passat cu toate geamurile fumurii. Eu mergeam pe banda 1, nu mă grăbeam. Am mai mers ce am mai mers, şi mi-a apărut în faţă o autocisternă foarte lungă. M-am înscris în depăşire. Cred că şoferii care ascultă îşi dau seama cum se întâmplă. Pe porţiunea asta spre Ploieşti se lucrează şi nu mai ai a treia bandă, nu mai ai bandă de avarie.

Şi mergeam pe două benzi, pe o oarecare parte sinuoasă a autostrăzii. Şi m-am băgat să depăşesc autocisterna. De aici începe povestea cea mai tare. Paralel cu autocisterna mergea acel break care mă depăşise şi care trebuia să fie mult în faţă, la ce viteză avea când m-a depăşit. Nu am băgat de seamă nici acum.

Încet încet, îl ajungeam pe ăsta din urmă. Am văzut că nu accelerează, ba mai mult, când m-am apropiat de el, a frânat brusc şi a pus luminile de avarie, la intimidare. Dacă mă speriam, mă băgam sub autocisternă. Sau dacă frânam brusc, loveam parapetul. Astăzi am fi discutat despre un accident pe autostradă, că nu a fost atent Savu la volan. În timpul ăsta, a mai apărut o maşină din spate şi m-au încadrat. Nu mai aveam cum să mă duc nici în faţă, nici în spate. E periculos pentru un conducător auto situaţia asta. Nu puteam nici stânga, nici dreapta. Începusem să îmi dau seama că e ceva în neregulă, dar încă credeam că cel din faţa mea are problemă la motor. Şoferul de pe autocisternă, om cu experienţă, care nu cred că era implicat în porcăria asta, că doar nu suntem în filmele americane, şi-a dat seama că se întâmplă ceva.

Şi a frânat, a redus viteza treptat. Cel din faţa mea nu s-a aşteptat, şi s-a format un decalaj între cel din faţa mea şi capul tractor. Cred că aveam undeva la 80 km/h atunci. Şi am profitat de moment, m-am băgat în faţa autocisternei. Ăsta din faţa mea nu s-a prins. Când am ajuns în dreptul lui, m-am uitat spre el. Un cetăţean foarte brunet, ca Godei aşa, cu o şapcă neagră pe cap. Mi-a evitat privirea. Am accelerat, am trecut de el. Şi ce să vezi, ăsta s-a ţinut după mine. După ce a mers în faţa mea ca şi cum avea avarie, a acclerat după mine. Mă pregăteam să sun la 112. Mergea în spatele meu, la 3-4 metri, la 130 km/h, cu faza lungă aprinsă. Până am ajuns la ieşirea spre Moara Vlăsiei, de fapt spre Voluntari.

Atunci mi-am dat seama că am fost vizat, de unii din Voluntari care au fost puşi să facă treaba asta. Mi-am continuat drumul la Ploieşti, am discutat cu procurori, cu avocaţi. Vreau să spun un lucru. De 20 de ani vorbesc la tv, am fost senator 10 ani. Am vorbit rău de Traian Băsescu, de Iohannis, de Coldea, de Kovesi, cu Portocală şi Negulescu am avut meciuri groaznice. Nimeni nu şi-a propus să mă omoare până acum", a declarat Daniel Savu la România TV. 

Şi Bogdan Chirieac, analist politic, a intervenit pe acest subiect. 

"Ceea ce i s-a întâmplat senatorului Daniel Savu este o chestie foarte gravă, care trebuia deja lămurită de autorităţile statului. Sunt atât de multe camere de luat vederi pe autostradă, în oraş. În mod ciudat, niciuna nu a putut prelua imagini? Atunci te întrebi ce se întâmplă cu Primăria Voluntari sau cu cine se ocupă de zona respectivă. 

Vi se pare normală chestiunea asta? Atitudinea asta. Trebuie aflat cine a făcut fapta asta. Trebuie lămurit cine a comandat această faptă. Că înţeleg că nu cei care au încercat să îl omoare pe senatorul Savu au acţionat de capul lor", a declarat Bogdan Chirieac. 

"Eu am certitudine 100% cine a comandat, dar aştept procurorii să îşi spună părerea", a mai spus Daniel Savu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel