Data publicării:

Daniel Prodan, condus în lacrimi pe ultimul drum

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Marele fotbalist Daniel Prodan a fost condus pe ultimul drum sâmbătă, 19 noiembrie, de prieteni și foști colegi. Didi Prodan, așa cum îi spuneau apropiații, a fost înmormântat la cimitirul ''Sfântul Ilie'', din Pipera.

Daniel Prodan a fost condus, astăzi, pe ultimul drum, de familie, prieteni, foști colegi de la Steaua și echipa națională. Printre aceştia s-a numărat şi Cosmin Contra, revenit special în ţară pentru înmormântarea fotbalistului.

(w670)

De altfel, Președintele FRF, Răzvan Burleanu, nu a participat la înmormântare pentru a evita eventualele polemici.

"Nu am dorit ca prin prezența mea la ceremonia funerară de astăzi să nasc eventuale reacții din partea unora care își promovează interesele personale în fotbal, manifestări care să întineze memoria celui care a fost Daniel Prodan", a declarat Burleanu într-un comunicat.

În această seară, fostul fundaş va fi comemorat şi în Spania. Înaintea partidei dintre Atletico Madrid și Real Madrid va fi ţinut un moment de reculegere pentru fotbalist. Prodan a evoluat pentru Atletico Madrid în 1997 și 1988.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel