Daniel Onoriu urmează să fie EXTERNAT din spital. Care este starea de sănătate a pilotului: ''A venit ziua mult așteptată”
Vești bune despre starea de sănătate a lui Daniel Onoriu. Pilotul urmează să fie externat din spital.
Daniel Onoriu a fost la un pas de moarte după ce a suferit o intervenție de micșoare a stomacului în Turcia. În luna decembrie a anului trecut, pilotul a ajuns în stare gravă la spital, iar medicii din România l-au băgat imediat în operație deoarece avea sângerări interne. Daniel Onoriu a fost băgat în comă indusă din cauza durerilor mult prea mari. Din fericire, pilotul s-a trezit din comă, iar starea lui de sănătate este din ce în ce mai bună. Rebecca Onoriu, mătușa lui Daniel Onoriu a declarat că pilotul a fost scos de la Terapie Intensivă și urmează să fie externat.
Daniel este internat tot la secția de terapie intensivă a Spitalului de Urgență Floreasca. Ieri i-au scos traheo-stomaceea de la gât și după aproape 3 luni de zile, îi putem auzi vocea perfect! Tatăl lui este acum la spital în ședință cu medicii pentru că, în doar câteva zile, urmează să-l transfere la o clinică privată de recuperare și atunci se va vedea cât de rapidă va fi evoluția lui!
Face în continuare de trei ori pe zi ședinte de kinetoterapie însoțite de masaj, a început să capete putere, l-au și ridicat în picioare la marginea patului, desigur susținut, dar se vede rezultatul, este minunat! Daniel este un pacient răsfățat și gălăgios, cere acasă în fiecare zi! Are pofte și-a mama la treabă care este o fericită și îi gătește cu drag. Ieri i-a cerut pește prăjit și orez cu lapte. A venit și ziua mult așteptată, a externării lui Daniel din spital, trăim o minune, a declarat Rebecca Onoriu la Antena Stars
Daniel Onoriu, legătură cu Gabi Luncă
Daniel Onoriu, cunoscutul pilot de raliuri este nepotul regretatei cântărețe de muzică lăutărească Gabi Luncă, însă prin alianță. Daniel este băiatul fiului lui Ion Onoriu, soţul lui Gabi Luncă, din prima căsătorie a acordeonistului.
"Daniel este nepotul meu! Este băiatul fratelui meu cel mare, din prima căsătorie a tatălui meu! E ca și fratele meu, noi am crescut împreună, e prietenul meu! Suntem o echipă! Ultima dată am vorbit cu el înainte de operație. Ne-am spus că ne iubim pe camera video", a mai spus Rebeca Onoriu, fiica cea mică a lui Gabi Luncă.
În 1964, Gabi Luncă, atunci în vârstă de doar 26 de ani, s-a căsătorit cu Ion Onoriu. Acordeonistul era originar din Comuna Fântanele, județul Dâmbovița. Înainte să o cunoască pe Gabi Luncă,el a mai fost căsătorit o dată. În cartea „Gabi Luncă și Ion Onoriu: Povestea vieții noastre”, marea artistă a vorbit despre prima soție a acordeonistului, cu care l-ar fi și împărțit pe Ion Onoriu ani de zile.
"Zece ani, Onoriu mergea şi la fosta nevastă de vreo două-trei ori pe săptămână. Norocul meu a fost că nu am fost deloc geloasă. Dumnezeu m-a întărit. Adevărul era că nu-mi convenea deloc când Onoriu pleca la Fântânele. S-a căsătorit pe apucate, nu a făcut acte, s-a despărțit din pricina problemelor și a umblat după cum a crezut el de cuviință ani la rândul. Vreau să scrii pentru copiii mei, să știe și ei de ce am lăsat-o pe mama lor, că eu de câte ori le-am povestit despre viața mea nu puteau să înțeleagă pentru că eram tineri, dar, când eu nu voi mai fi, îmi vor da dreptate. Nicoleta este căsătorită cu un băiat, foarte bun acordeonist, Gheorghiță Preț și împreună au treisprezece copii. Costel, pe care l-a iubit cel mai mult, are doi copii și șase nepoți, iar Puiu, cel mic, când eu m-am căsătorit cu Onoriu avea trei ani și jumătate, are acum trei copii, doi băieți și o fată și are 8 nepoți", povestea celebra interpretă de muzică de petrecere, în cartea pe care a scos-o la 69 de ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News