Daniel Constantin își menține funcția de ministru al Agriculturii
Co-președintele USL, Daniel Constantin, își menține în Cabinetul Ponta II funcția de ministru al Agriculturii, post pe care l-a primit în luna mai a acestui an, odată cu preluarea guvernării actualei puteri de la fostul Executiv PDL.
Născut la 27 iunie 1978, la Pitești, președintele Partidului Conservator, Daniel Constantin a urmat cursurile Facultății de Zootehnie din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, promoția 1997 - 2002, iar în 2004 a absolvit un master în managementul calității și inovației.
În aprilie 2009, noul ministru al Agriculturii a preluat conducerea Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură, printr-un ordin al fostului ministrul al Agriculturii Ilie Sârbu, funcție din care și-a dat demisia în luna octombrie a aceluiași an. În perioada 2006-2009, Daniel Constantin a fost angajat la firme de consultanță pentru atragerea fondurilor europene, unde în perioada 2007 - 2009 a lucrat ca evaluator independent la Banca Mondială în cadrul Proiectului Makis, iar între 2008 și 2009, a fost administrator al societății Roadvision și director general al Provom SRL.
În 2003 liderul conservatorilor a devenit consilier la Cabinetul secretarului de stat pentru integrare europeană din cadrul Ministerului Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale. În calitate de coordonator al Corpului Consilierilor de Integrare Europeană din cadrul Ministerului Agriculturii, până în 2006, Constantin a avut responsabilități legate de negocierea pachetului financiar acordat României pentru Agricultură, de reforma Politicii Agricole Comune, dar și de negocierile privind cadrul financiar 2007 - 2013.
Daniel Constantin este căsătorit și are doi copii.
Declarație de avere
Potrivit ultimei declarații de avere, actualizată în ianuarie 2012, Daniel Constantin deține un imobil, împreună cu soția, în comuna Corbeanca, în suprafață de 340 de metri pătrați. În 2007, liderul PC a contractat un împrumut de la președintele fondator al conservatorilor, Dan Voiculescu, în valoare de 100.000 de euro, pentru ca un an mai târziu, în 2008, să mai împrumute tot de la același creditor încă 195.000 de euro. Potrivit înscrisului, Dan Constantin trebuie să achite datoria, în tranșe, până în 2018.
Ca venituri, noul ministru al Agriculturii, a câștigat anul trecut, un venit net de 7.776 de lei, identic cu ce al soției sale, de la Event Trade Consulting SRL.
Vezi aici declarația de avere a ministrului Agriculturii, Daniel Constantin
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News