Daniel Cadariu(PNL), dezvăluiri din culise: Pot fi schimbate doar patru dintre ministere
Potrivit unor informații, conducerea Partidului Naţional Liberal va respecta prevederile protocolului coaliţiei de guvernare, conform cărora vor fi schimbaţi titulari cu miniştri de la alte partide la patru ministere, a anunțat ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Daniel Cadariu.
”Sunt două discuţii: ce ministere şi care va fi componenţa coaliţiei ulterior şi decizia fiecărui partid dacă va menţine un ministru pe un minister pe care-l va păstra. Vom vedea la momentul respectiv. Noi avem un protocol încheiat, se ştie: doar patru ministere sunt în discuţie a fi schimbate, dar în politică e posibil orice. Din ce ştiu, decizia conducerii centrale a PNL a fost că trebuie respectate prevederile actualului protocol.
Asta ar însemna că pot fi schimbate doar patru dintre ministere: e vorba de Finanţe în oglindă cu Justiţia, Transporturi în oglindă cu Fonduri europene. Dar şi în cadrul acelor ministere care rămân la unul dintre partide, e decizia fiecărui partid dacă continuă sau nu cu acelaşi ministru”, a afirmat Daniel Cadariu, marţi seară, la Prima News.
În ceea ce priveşte celelalte ministere, fiecare partid va decide dacă îi menţine sau nu în funcţii pe actualii miniştri, susţine Cadariu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News