Data actualizării:
Data publicării:

Daniel Buda (PNL), mesaj DUR pentru Meleşcanu, după raportul CE

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Politica
WhatsApp
daniel-buda2
daniel-buda2

Liberalul Daniel Buda susţine că Teodor Meleşcanu trebuie să plece de îndată de la conducerea Ministerului Afacerilor Externe.

Alegeri prezidentiale 2024

Preşedintele PNL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda, îi solicită ministrului de Externe, Teodor Meleşcanu, să demisioneze din funcţie, pentru că 'nu are capacitatea de a descifra' mesajele de la Bruxelles şi pentru că rămânerea acestuia în funcţie 'dăunează grav intereselor României'.

'Teodor Meleşcanu trebuie să plece de îndată de la conducerea Ministerului Afacerilor Externe! Solicit public demisia de îndată a Ministrului Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, deoarece prin afirmaţiile domniei sale demonstrează că nu are capacitatea de a descifra mesajul ferm de la Bruxelles, unde se arată cu subiect şi predicat care sunt problemele din România', a declarat, joi, într-un comunicat de presă, Daniel Buda. Potrivit acestuia, reacţia lui Teodor Meleşcanu 'este una lipsită de simţul realităţii'.

'Raportul de ţară publicat de către Comisia Europeană plasează România pe harta instabilităţii politice şi a haosului economic pe care coaliţia PSD-ALDE le-a generat. Rata ridicată a sărăciei, lipsa investiţiilor, infrastructura precară, absenţa reformelor structurale şi a consolidării fiscale, regresul în privinţa consolidării justiţiei sunt doar câteva din domeniile vitale în care progresele sunt limitate, aşa cum arată raportul publicat de către Comisia Europeană. Reacţia Ministrului Afacerilor Externe vis-a-vis de concluziile alarmante ale Comisiei Europene este una lipsită de simţul realităţii. Riscurile semnalate de Comisie sunt mai mult decât nişte avertismente clare cu privire la faptul că România se îndepărtează de standardele europene în toate domeniile cheie şi riscă să se izoleze de nucleul Europei. Indolenţa absolut patentată a Ministrului Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, aruncă România la coşul nepăsării, privându-i pe români de o dezvoltare europeană, de un nivel ridicat al calităţii vieţii şi de oportunităţi egale cu cele ale tuturor europenilor', a mai arătat, în comunicatul citat, Daniel Buda.

[citeste si]

Preşedintele PNL Cluj a spus, de asemenea, că Teodor Meleşcanu a avut o 'abordare superficială şi populistă' a problemei. 'Din păcate, ministrul Teodor Meleşcanu, în loc să vină cu răspunsuri şi soluţii ferme, a preferat să adopte o abordare politicianistă, superficială şi populistă, ceea ce demonstrează incapacitatea acestuia de a-şi înţelege responsabilităţile. Rămânerea acestuia mai departe în poziţia de Ministru al Afacerilor Externe dăunează grav intereselor României pe termen mediu şi lung!', a conchis Daniel Buda.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel