Data actualizării:
Data publicării:

Dani Oțil, nuntă. Lista cu invitații: Este o tradiţie

Autor: Ema Apostu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Dani Oțil
Dani Oțil

Dani Oțil a reușit să-l facă pe colegul de platou, Răzvan Simion, să dea din casă, în direct, după ce a deschis subiectul nunților. Urmează să-și pună pirostriile?

Alegeri prezidentiale 2024

Am putea spune, la prima vedere, că Dani Oţil se pregătește de nuntă. Matinalul a făcut tot felul de comentarii legate de dar şi valoarea acestuia, ținând cont de creșterea euro. Iar colegul de platou, Răzvan Simion, nu s-a putut abţine şi l-a dat de gol.

Se pare că ar exista un caiet pregătit cu toţi cei care sunt datori să vină la nunta lui. Printre ei se află şi colegul său, la nunta căruia, spune Dani, a dat un dar de 300 de euro, bani pe care i-a luat înapoi cu împrumut a doua zi.

"La Dani, este o tradiţie de familie. Tatăl lui are un caiet în care a notat cât a dat la fiecare nuntă la care a fost. Acum, l-a dat peste cap asta cu Robor-ul, nu mai ştie să calculeze. Astea de le-a dat în euro le calculează cu Euribor. Calculează în funcţie de cât era aurul pe vremea respectivă. El a moştenit caietul, ca să vadă cât mai are de luat", a glumit Răzvan Simion.

Iată momentul amuzant din timpul emisiunii "Neatza cu Răzvan și Dani":

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel