Data publicării:
Dăncilă, reproș pentru miniștri, în ședința de Guvern: Aș vrea să se știe
Prim-ministrul Viorica Dăncilă a avut o cerință către miniștrii Guvernului pe care îl conduce.
Premierul Viorica Dăncilă le-a cerut, miercuri, tuturor miniştrilor ca, înainte să propună Guvernului acte normative spre adoptare, să organizeze din timp consultări cu toate părţile interesate.
"Cer tuturor miniştrilor să organizeze consultări cu toate părţile interesate, din timp, înainte să propună Guvernului acte normative spre adoptare, pentru a evita situaţii în care diferite organizaţii profesionale nu au cunoştinţă despre conţinutul acestora. Este atributul dumneavoastră, doamnelor şi domnilor miniştri, să explicaţi tuturor celor interesaţi modificările legislative pe care le propuneţi şi, bineînţeles, le susţineţi. Ştiţi că sunt un om al dialogului şi încurajez această abordare pentru a evita pe viitor astfel de situaţii", a spus Dăncilă la începutul şedinţei de guvern.
În ce context a fost făcută declarația
Ea a făcut această declaraţie în contextul întâlnirii pe care a avut-o la începutul săptămânii, alături de ministrul Justiţiei, cu reprezentanţii CSM, ai Inspecţiei Judiciare şi ai unor asociaţii profesionale din domeniul juridic pentru a discuta despre cadrul legislativ.
"Aş vrea să se ştie că am transmis invitaţia şi reprezentanţilor Parchetului General, DNA şi DIICOT (la întâlnirea de luni - n.r.). Am dat dovadă de toată deschiderea, pentru că este de datoria prim-ministrului să invite toate părţile implicate, având în vedere opiniile exprimate în spaţiul public de către diferiţi reprezentanţi ai corpului magistraţilor. Nu a fost vorba despre o negociere, aşa cum au încercat unii să speculeze în spaţiul public, pentru că independenţa Justiţiei şi respectarea drepturilor cetăţenilor nu se negociază. Au fost discuţii deschise şi constructive pentru a identifica cele mai bune soluţii pentru funcţionarea corectă a sistemului judiciar, cu respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor. Aceste soluţii agreate se vor regăsi într-un act normativ aflat deja în lucru", a mai spus aceasta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News