Data publicării:

Dăncilă: N-a fost prim-ministru mai jignit decât mine. S-au gândit că sunt femeie şi voi ceda uşor

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Politica
WhatsApp
Viorica Dăncilă
Viorica Dăncilă

Premierul Viorica Dăncilă a declarat sâmbătă, la o întâlnire cu oameni de afaceri şi reprezentanţi ai administraţiei publice din judeţul Satu Mare, că nu a fost prim-ministru mai jignit decât ea şi, probabil, protestatarii s-au gândit că, fiind femeie, va ceda uşor.

Alegeri prezidentiale 2024

"Credeţi-mă, cred că n-a fost prim-ministru mai jignit decât mine, mai pus la colţ, mai atacat decât mine. Probabil s-au gândit că sunt femeie şi voi ceda uşor. Sunt mai puternică decât toţi conducătorii lor la un loc", a spus Dăncilă, după ce a fost întâmpinată de către un grup de circa 50 de protestatari în faţa Palatului Administrativ din Satu Mare.

Ea a afirmat că nu a văzut niciodată "atâta instigare şi ură în societate".

"Eu vedeam această campanie o campanie constructivă, fiecare să vină, aşa e în democraţie, sunt mai multe partide, fiecare să vină cu o opţiune proprie, un proiect propriu în ceea ce înseamnă alegerile, în ceea ce înseamnă susţinerea unei noţiuni. Ceea ce văd este trist, şi vă spun eu cu sinceritate, am participat de trei ori la alegerile europarlamentare, dar niciodată nu au fost astfel de lucruri, niciodată nu am văzut atâtea jigniri, atâta instigare, atâta ură în societatea românească nu am văzut. Nu le putem interzice, dar singurii care putem alege între ce-i bine, ce-i rău, şi putem să-i taxăm, suntem noi, cetăţenii. (...) Gândiţi-vă că vor veni şi alte alegeri, şi ce exemplu lăsăm pentru tânăra generaţie? Care ţipă mai tare? Care jigneşte mai tare? Care îl pune la colţ pe cel care nu e mai tare?", a mai spus premierul.

Dăncilă: Protestatarii arată o Românie dezbinată

"În timp ce noi ne chinuim să avem o preşedinţie de succes şi avem cea mai de succes preşedinţie pe care a deţinut-o un stat membru, 90 de dosare legislative închise, 1.300 de evenimente de a promova România şi a-i promova pe români, ei ce fac? Vin cu lucruri foarte urâte, vin cu tot felul de lucruri spuse despre România şi despre români şi vor să arate o societate dezbinată, nişte oameni care se urăsc, care se jignesc. Nu este aşa. Eu ştiu că am putea desfăşura o campanie civilizată, dezbateri, să încercăm să convingem oamenii, pentru că oricât am încerca noi să îl jignim pe celălalt, omul în cabina de vot când pune ştampila se gândeşte cel mai bine pentru el şi pentru familia lui", a precizat Dăncilă.

Premierul Viorica Dăncilă, alături de ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, şi ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, au avut, sâmbătă, o întâlnire cu mediul de afaceri şi fermierii din judeţul Satu Mare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel