Amintim că azi, Viorica Dăncilă avea programată la Cotroceni o întrevedere cu președintele Klaus Iohannis pe tema conflictului dintre BNR și Guvern. Însă după declarațiile președintelui, care a acuzat-o că a părăsit România pe ”furiș” și nu l-a anunțat despre vizita în Israel, Viorica Dăncilă s-a simțit jignită și a decis anularea întrevederii.
„După declarațiile nefericite ale președintelui Iohannis de ieri, cel puțin nefericite, era firesc ca doamna Dăncilă să amâne această întâlnire. Nu m-ar mira să o reprogrameze luni, dacă președintele lucrează”, spune analistul.
Acesta a mai transmis că reacția premierului poate fi justificată prin „declarațiile nefericite făcute de ieri de președintele Klaus Iohannis la adresa doamnei premier”.
„Nu mă refer la cele cu tentă cu adevărat catastrofală, pentru România în primul rând, ci la cele că a plecat pe furiș, că nu l-a informat despre vizită. Sunt lucruri dovedite ca neadevărate de către cei de la Palatul Victoria. Nu pot să cred că noi presa am dat știrile miercuri, joi, privind vizita premierului Dăncilă și a lui Liviu Dragnea în Israel, dar nu știa despre ea Administrația Prezidențială”, a mai adăugat Bogdan Chirieac la Antena 3.
Întrebat dacă trebuia anunțat Iohannis într-un mod oficial, analistul politic a precizat că: „Depinde ce prevede legea. Într-o țară normală, cu siguranță președintele și premierul trebuie să se consulte de 5 ori pe zi. Câtă vreme s-a instituit această politică a dezastrului a lui Traian Băsescu, din al doilea mandat, mai precis în cea mai neagră perioadă, 2012-2014, văd că nu se discută. Administrația Prezidențială este total izolată și de Guvern și de Parlament”, a mai precizat analistul politic.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!