Dăncilă, în PE. Gabriela Zoană: Regretabil este că…
„Viorica Dancilă este primul premier care dă dovadă de o asemenea transparență și deschidere către colegii europeni", consideră Gabriela Zoană.
"Dezbaterea din Parlamentul European a demonstrat încă o dată că, atunci când dialoghezi, prezentând argumentele care stau la baza unei decizii, eşti înțeles chiar şi de către cei mai aprigi contestatari. Prezența premierului României în Parlamentul European şi modalitatea în care a prezentat poziția executivului, în mod concret, cu fapte şi argumente, au fost de natură de a lămuri partenerii noştri europeni faptul că guvernul PSD ia decizii justificate, în concordanță cu legislația internă şi valorile europene", a declarat eurodeputatul Gabriela Zoană după dezbaterile din Parlamentul European.
"Regretabil este că singura poziție categorică împotriva României a fost a unui român, acesta insistând să-şi critice în continuare, fără argumente, premierul şi țara, dar a fost imediat pus la punct de către liderul grupului S&D din cadrul Parlamentului European, europarlamentarul german Udo Bullmann. Este o dovadă în plus că, treptat, partenerii noștri europeni se conving de minciunile rostite de-a lungul timpului, în plen, de către anumiți eurodeputați români şi încep să analizeze cu toată responsabilitatea, echilibrat, faptele aşa cum sunt. O astfel de retorică anti-românească de tip Monica Macovei, împrumutată de mai mulți eurodeputați, va fi din ce în ce mai neapreciată la Bruxelles şi oriunde în Europa", a continuat Gabriela Zoană.
"Partidul Social Democrat este cel mai mare partid din Europa din grupul S&D, iar premierul Viorica Dancilă este primul premier care dă dovadă de o asemenea transparență și deschidere către colegii europeni", a concluzionat Gabriela Zoană.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News