Data publicării:

Dăncilă, declarații la Bruxelles. Ce se va întâmpla în martie la București

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Politica
WhatsApp
Viorica Dăncilă
Viorica Dăncilă

Temele privind combaterea antisemitismului, a negaţionismului şi cea a păstrării memoriei Holocaustului sunt prioritare pentru preşedinţia română a Consiliului UE, a declarat premierul Viorica Dăncilă, care s-a întâlnit la Bruxelles cu Katharina von Schnurbein, miercuri.

Cu această ocazie, premierul a mulţumit pentru implicarea activă a coordonatorului european în organizarea Conferinţei privind lupta împotriva antisemitismului, asigurându-l de susţinerea României pentru proiectele Comisiei Europene dedicate implementării Declaraţiei Consiliului din 6 decembrie 2018 privind combaterea antisemitismului şi dezvoltarea unei abordări comune pentru o mai bună protecţie a comunităţilor şi instituţiilor evreieşti din Europa, precizează Guvernul într-un comunicat.

De asemenea, premierul Viorica Dăncilă a oferit informaţii cu privire la proiectul României de a organiza, în 11 martie, la Bucureşti, o conferinţă pe tema combaterii negării Holocaustului prin politici educaţionale şi memorialistică, eveniment care urmăreşte să promoveze unul dintre cele mai importante proiecte curente ale României pe această problematică - deschiderea Muzeului Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului în România, se mai arată în comunicat. Prim-ministrul

Viorica Dăncilă deschide la Bruxelles Conferinţa 'Lupta împotriva antisemitismului: o abordare comună pentru o mai bună protecţie a comunităţilor evreieşti din Europa - de la politici la acţiuni' (7 februarie 2019), eveniment organizat de România, în contextul deţinerii preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene.

VEZI ȘI: Dragnea spune ce urmează să facă Guvernul

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel