Data publicării:
Dăncilă, decizie în privința comisarului european
Viorica Dăncilă a declarat, miercuri, că social-democrații nu vor ataca noua propunere de comisar european înaintată de Guvernul Orban, precum au procedat PNL și grupul Renew Europe în cazul propunerilor făcute de Guvernul PSD.
"Când vine vorba de un obiectiv de țară, noi nu vom face ceea ce au făcut liberalii și ce au făcut cei din grupul Renew Europe. Nu vom fi anti-români. Eu iubesc această țară și nu vreau ca România să fie pusă în situații neplăcute. Avem un război în interiorul țării, electoral, între ghilimele, dar acesta nu trebuie să meargă dincolo de granițele țării. Nouă ani de zile, de fiecare dată, am susținut România. Vor propune un comisar. Nu vom ataca persoana respectivă, pentru că este importantă imaginea de țară mai mult decât imaginea personală. Nu o să am aceeași abordare ca și candidatul Iohannis, care imediat ce am făcut propunerea a sunat la Bruxelles ca să nu fie acceptat Victor Negrescu", a declarat liderul PSD Viorica Dăncilă, la sediul PSD.
Președintele PSD a spus că atunci când propunerea de comisar european va fi audiată în Parlamentul României, social-democrații vor acționa "ca buni români".
Bruxelles-abordare incorectă
Dăncilă a precizat că lipsa unui răspuns de la Bruxelles cu privire la propunerile de comisar european înaintate de Guvernul PSD au reprezentat "o abordare incorectă".
"Noi am venit cu propunerile (de comisar european - n.r.). Nu am primit nici măcar respingerea pentru Dan Nica. L-am propus pe Victor Negrescu, un om foarte implicat și apreciat la Bruxelles, o persoană care știe cum funcționează instituțiile europene. De ce s-a așteptat un răspuns atât de mult? De ce a trebuit să așteptăm până a venit un nou guvern? Este clar că a fost o abordare incorectă. Eu sunt un pro-european convins. Eu cred ca toate țările să fie tratate în mod egal, să nu existe o abordare care să împartă UE în țări de rang I și de rang II. Acesta este obiectivul pe care trebuie să-l avem și care ține de președintele României. Acest lucru a arătat că a fost o abordare politică, să suțină PPE și nicidecum una corectă în care atunci când faci o propunere trebuie să vii cu un accept pe acea porpunere sau cu o respingere motivată", a afirmat Viorica Dăncilă.
Președintele Klaus Iohannis, care a participat miercuri la prima ședință de Guvern oficială a Cabinetului Ludovic Orban, a anunțat că în ședință se va tranșa și chestiunea nominalizării comisarului european din partea României.
Europarlamentarul Gheorghe Falcă a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că persoana nominalizată de România pentru funcția de comisar european va fi audiată în Comisia de Transporturi a Parlamentului European în ședința din 14 noiembrie.
După respingerea Rovanei Plumb și a lui Dan Nica, Viorica Dăncilă l-a propus pe Victor Negrescu pentru funcția de comisar european, însă purtătorul de cuvânt al Executivului UE, Mina Andreeva, a anunțat că există la Comisia Europeană „dubii mari referitoare la legitimitatea noii propuneri de comisar european transmisă de Dăncilă”.
Ludovic Orban a declarat că PNL va solicita audierea persoanei propuse pentru funcția de comisar european în comisia parlamentară pentru afaceri europene. Liderul liberalilor a precizat că noul Guvern va decide cât mai rapid posibil asupra nominalizării comisarului UE din partea României, conform Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News