Europarlamentarul PSD atrage atenția că întreaga dezbatere impusă de PPE are ca scop balansarea situației după ce PPE a votat împotriva guvernului condus de Viktor Orban, formațiune membră PPE.
Doru Claudian Frunzulică a explicat că „în luna septembrie Parlamentul European a votat o rezoluție în care inclusiv grupul PPE a votat pro, împotriva guvernului condus de de domnul Orban în Ungaria, partidul Fidesz fiind membru al PPE. A fost un vot împotriva Ungariei. În rezoluție este prevăzut inclusiv aliniatul din articolul 7 din Tratatul de la Lisabona, eventualitatea suspendării dreptului de vot al Ungariei în Consiliul European”.
„Exact din acel moment mă așteptam ca popularii europeni, pentru a contrabalansa situația politică la nivel european, ținând cont că votaseră împotriva guvernului de dreapta maghiar, au găsit un guvern condus de social-democrați. Trebuie spus foarte clar. Deja forțele politice au intrat în campanie electorală pentru viitoarele alegeri europarlamentare din 2019, ele având o miză foarte mare privind viitorul UE”, a mai adăugat europarlamentarul.
Mișcare politică
Mai mult, acesta spune că miza și obiectivul PPE este să slăbească, în plină campanie electorală, forța social-democraților din UE.
„Grupul PPE, condus de domnul Manfred Weber, liderul grupului și candidat la președinția viitoarei Comisii Europene, susținut de doamna Merkel, a insistat să avem această dezbatere privind statul de drept în România. Dacă inițial nu se acceptase o rezoluție, pe ultima sută de metri, înaintea sesiunii, PPE a insistat ca aceste dezbateri să se termine cu o rezoluție în LIBE, care să fie votată de plenul PE.
E o mișcare politică nu neapărat împotriva PSD, din păcate discuția e pe România, dar interesul PPE e să scadă la viitoarele alegeri europarlamentare scorul social-democraților. Iar PSD e unul din cele mai puternice partide social-democratice din UE.
Iată răspunsul complet
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită