Dana Chera: Sunt două instituții în această țară în relație cu care am o oarecare grijă în a comenta
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Dana Chera
Dana Chera
„Părinții trebuie să iasă din cancelarie, elevii să meargă la școală ca la școală, nu ca la cârciumă, profesorii să vină la școală ca la școală, cu credința că au de format caractere”, susține Dana Chera.

„Sunt două instituții în această țară în relație cu care am o oarecare grijă în a comenta, adică să comentez despre ele. Prima este biserică și a doua este școala. Mă refer la școală acum. Poți să găsești foarte multe aberații în manuale, dar eu știu profesori care fac materia lor să fie minunată și știu copii care își aleg un drum în viață pentru că au avut un profesor foarte bun de matematică. Am caz în familie. Este fundamental felul în care oamenii care sunt în fața copiilor relaționează cu ei, dincolo de manuale. Eu sunt convinsă că niciun învățător sau profesor nu dă 10 unui copil pentru că el știe o definiție. Nu cred că niciun profesor zdravăn la cap poate să facă asta. Poți să atragi copiii povestindu-le lucruri ca de la un om care știe. Mi-e foarte ușor să spun că manualele sunt proaste, orarul e încărcat, platforma e nu știu cum. Cred că, în primul rând, părinții trebuie să iasă din cancelarie, elevii să meargă la școală ca la școală, nu ca la cârciumă, profesorii să vină la școală ca la școală, cu credința că au de format caractere. Elevii să respecte instituția în care intră”, a spus Dana Chera în cadrul unui interviu acordat DCNews și DCNewsTV.

„Am primit mesaje de la miniștri, de la secretari de stat care scriau fără cratimă, fără virgule. Despre ce vorbim? Dacă te raportezi la acest lucru, înseamnă că ai închis școala. Dacă te raportezi la informațiile care circulă despre unii preoți care nu știu ce fac, înseamnă că închizi biserica. Nu putem! Sunt instituții fundamentale”, a subliniat Dana Chera.


 

Dana Chera revine la TV

Dana Chera va realiza două emisiuni la Etno TV. Prima va fi transmisă de două ori pe săptămână, în prime-time, între orele 20:00 și 22:00. Vor fi abordate teme sociale și politice. A doua emisiune va fi una de suflet pentru Dana Chera, fiind abordate teme despre „starea de bine”. 

„În luna februarie începem. Familia mea știe că plec de acasă două zile pentru emisiuni. Timpul pe care îl aloc familiei mele este cel mai important din lume. Am găsit înțelegere în lumea nebună a presei și astfel pot să-mi pot să duc la capăt legământul pe care l-am făcut cu mine și de care țin cu dinții. Voi face două emisiuni. Emisiunea difuzată în ziua de vineri o să fie înregistrată, dar va fi o emisiune de suflet, o emisiune la care țin foarte mult”, a zis Dana Chera, dezvăluind și numele emisiunii: „Tainele minții”. „Este un proiect despre cum să rămânem bine în suflet și în minte”, a explicat Dana Chera.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel