Dan Tănasă și Ionuț Moșteanu, un nou clinci în direct. Replica de la care a pornit întreg scandalul
În cursul acestei săptămâni a fost scandal în Parlament, unde Dan Tănasă (AUR) a jignit mai mulți parlamentari USR în timpul unei conferințe de presă.
Într-o interveție telefonică la Antena 3, Dan Tănasă a încercat să își justifice gestul precizând că a fost provocat. Parlamentarii AUR au încercat să saboteze o conferință a USR, iar în cele din urmă s-a lăsat cu scandal, Dan Tănasă jignind mai mulți lideri USR, inclusiv pe Ionuț Moșteanu.
Dan Tănasă a spus că regretă cuvintele folosite, dar spune că a fost provocat. Întrebat dacă intenționează să îi ceară scuze, Ionuț Moșteanu, care era și el prezent tot prin telefon, a intervenit în dialog și a precizat că ar trebui ca Tănasă să le ceară scuze românilor nu lui.
„Nici nu intenționam să vă cer scuze”, i-a replicat Dan Tănasă care a precizat că și-a mai cerut scuze românilor după cele întâmplate. „Cel care a provocat și l-a insultat pe președintele AUR este domnul Moșteanu”, a mai spus reprezentantul AUR,
Ionuț Moșteanu a amintit că cei care au venit să bruieze conferința USR au fost cei de la AUR. „M-am dus și l-am rugat să înceteze. Nu s-a oprit (...) I-am spus că nu mă miră că un partid condus de un șef de galerie (n.r. - cu referire directă la George Simion care a participat la nenumărate acțiuni în peluze de partea galeriilor de fotbal) se comportă astfel”, a adăugat Moșteanu.
Moșteanu a subliniat că trebuie acțiuni legale pentru a proteja instituția Parlamentului, de un partid pe care îl consideră extremist.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News