Dan Șova recunoaște că s-a întâlnit cu Viorel Hrebenciuc
Senatorul PSD, Dan Șova, a declarat luni la ieșirea de la DNA că s-a întâlnit cu Viorel Hrebenciuc.
"Nu am nimic de declarat deocamdată, pentru că nu am cerut decât să vedem documentele, că nu știu despre ce e vorba", a afirmat Șova, adăugând că nu crede că este pus sub învinuire.
Întrebat dacă s-a întâlnit cu Viorel Hrebenciuc, Dan Șova a răspuns afirmativ, dar a susținut că nu a vorbit niciodată cu Robert Cazanciuc.
Referitor la vreun demers al său pentru abrogarea articolului 13 din Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, referitor la folosirea influenței politice pentru obținerea de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, parlamentarul PSD a apreciat "că e un articol foarte bun".
Citește și: OFICIAL: DAN ȘOVA, DNA. De ce e ACUZAT Dan Șova
În ceea ce privește posibilitatea de a-și dori șefia PSD, Dan Șova a spus: "Noi nu discutăm așa ceva".
Cu privire la intenția de a ocupa funcția de ministru al Justiției, Șova a declarat: "Niciodată".
"La data de 17.10.2014, Viorel Hrebenciuc, lider al grupului parlamentar al unui partid din Camera Deputaților, membru al Comitetului Executiv Național al partidului respectiv și vicepreședinte al Camerei Deputaților, și-a folosit influența față de un membru al aceluiași partid politic, în scopul de a-l determina să inițieze o propunere legislativă privind amnistia și grațierea unor pedepse. Astfel, pe parcursul unei întâlniri, cei doi au discutat în detaliu despre acuzațiile aduse lui Viorel Hrebenciuc în legătură cu reconstituirea unor suprafețe de fond forestier, despre condițiile de incriminare a acestor fapte și despre riscul de a fi condamnat", se arată într-un comunicat al DNA.
Citește și: BOMBĂ. Dumitru Iliescu, fost șef al SPP, ar fi implicat în dosarul lui Viorel Hrebenciuc
Potrivit DNA, pentru a evita executarea unei eventuale pedepse aplicate unui membru reprezentativ al partidului (care fusese condamnat nedefinitiv în primă instanță pentru luare de mită la pedeapsa închisorii) și pentru a evita ca o eventuală condamnare a lui să fie pusă în executare, Hrebenciuc i-a cerut colegului său de partid să îl asigure că va fi adoptată o lege de amnistie și grațiere, solicitare pe care colegul său de partid a acceptat-o, susține DNA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News