Dan Nica ar putea reveni la Ministerul Comunicaţiilor dacă Guvernul Ponta va fi validat de către Parlament în data de 7 mai. Dan Nica a mai fost la conducerea acestui minister în Guvernul Adrian Năstase, între 2000-2004, iar în 2009, pentru o scurtă perioadă de timp, Dan Nica a fost la conducerea Ministerului de Interne.
Numele lui Dan Nica apare în dosarul de corupţie de la Poşta Română, în care foştii miniştri Tudor Chiuariu (Justiţie) şi Zsolt Nagy (Comunicaţii) au fost deja trimişi în judecată. Nica şi fostul ministru al Economiei Varujan Vosganian au fost cercetaţi pentru abuz în serviciu, în cazul înstrăinării unui teren al Poştei Române.Dan Nica deţine, împreună cu tatăl său, Vasile Nica, şi cu un apropiat pe nume Adrian Clement, firma de vinuri Viticom din Panciu, judeţul Vrancea. Firma a primit de la Ministerul Agriculturii suma de 944.000 lei pentru reconversie plantaţie viţă de vie şi o subvenţie de 153.000 lei.
Nica a pierdut mandatul de la Interne după ce a declarat, înaintea alegerilor prezidenţiale din 2009 că "autocarele sunt pregătite", referindu-se la fraudarea alegerilor de către PDL. Din funcţia de ministru de Interne, Nica era responsabil cu buna organizare a alegerilor, acuzându-se astfel singur.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă