Consiliul UE a aprobat legea privind stimularea industriei cipurilor în Uniunea Europeană. Dan Motreanu: Vor fi asigurate 3,3 miliarde de euro
Europarlamentarul PNL Dan Motreanu a anunțat luni, 31 iulie, că Uniunea Europeană a aprobat legea privind stimularea industriei cipurilor în Uniunea Europeană.
„Consiliul UE a aprobat legea privind stimularea industriei cipurilor în Uniunea Europeană. Este un act normativ pe care l-am votat recent în Parlamentul European.
Obiectivul actului normativ este creșterea ponderii UE în capacitatea globală de producție a semiconductorilor la 20%, față de sub 10% cât este în prezent”, a transmis Dan Motreanu.
Europarlamentarul PNL a spus că vor fi asigurate 3,3 miliarde de euro, din bugetul Uniunii Europene, pentru cercetare și inovare în domeniul cipurilor.
„Va fi înființată o rețea de centre de competențe pentru a aborda deficitul de competențe.
Vor fi susținute proiecte de îmbunătățire a securității aprovizionării UE prin atragerea de investiții și stimularea producției. De asemenea, întreprinderile mici și mijlocii vor fi sprijinite în demersurile de inovare, în special în ceea ce privește proiectarea cipurilor.
Va fi înființat un mecanism de răspuns în situații de criză și vor fi instituite măsuri de urgență care să includă prioritizarea aprovizionării cu produse afectate de penurie și efectuarea de achiziții comune pentru statele membre.
Cipurile sunt utilizate pentru aplicații esențiale în domenii precum comunicațiile, transporturile (autoturisme, trenuri, avioane) serviciile medicale sau în sectorul energiei. De exemplu, un telefon mobil conține în jur de 160 de cipuri diferite, iar mașinile electrice sau hibride - până la 3.500.
Aproape 80% dintre furnizorii firmelor europene din domeniu au sediul în afara UE. Prin adoptarea Actului legislativ privind cipurile, dorim să consolidăm capacitățile de producție de semiconductori pentru a asigura competitivitatea UE”, a mai scris Dan Motreanu pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News