Dan Motreanu, scrisoare către Congresul SUA să modifice Legea privind reducerea inflației care afectează Europa: Nu vrem un război comercial între aliați
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Darius Muresan
WhatsApp
Dan Motreanu
Dan Motreanu
Europarlamentarul PNL, Dan Motreanu, anunță semnarea unei scrisori adresate membrilor Congresului SUA în legătură cu efectele Legii americane privind reducerea inflației.

”Am semnat, alături de alți colegi europarlamentari, o scrisoare adresată membrilor Congresului SUA în legătură cu efectele Legii americane privind reducerea inflației.


Solicităm Congresului să se asigure că SUA limitează orice impact negativ al legii asupra Uniunii Europene. SUA trebuie să își respecte obligațiile care îi revin în temeiul dreptului internațional. 

Prevederile acestui act normativ vor afecta negativ întreprinderile și lucrătorii din Uniunea Europeană, deoarece întreprinderile din UE sunt discriminate în multe dintre sistemele sale de subvenții.

Uniunea Europeană ar trebui să fie tratată de SUA în același mod ca toți partenerii din cadrul acordurilor de liber schimb și să dispună de aceleași oportunități de care au parte Mexic sau Canada.

Le-am transmis partenerilor noștri americani că nu vrem să ne angajăm într-o cursă a subvențiilor sau într-un război comercial între aliați. În opinia noastră, acest lucru nu ar fi în beneficiul nimănui și ar putea duce la multe efecte economice negative.

Legea adoptată de SUA include scutiri fiscale și subvenţii în valoare de 367 de miliarde de dolari pentru a stimula producţia internă a SUA. Sunt incluse, printre altele, vehiculele electrice, panourile solare și bateriile. Aceste subvenții încalcă principiile concurenței loiale, existând pericolul ca majoritatea producătorilor de vehicule electrice să își reloce producția în SUA. La ora actuală, în Europa sunt produse peste 25% din mașinile electrice fabricate la nivel mondial, în timp ce în SUA sunt produse doar 10%”, a transmis Dan Motreanu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel