Data publicării:
Dan Mihalache, despre avionul de lux cu care a plecat Klaus Iohannis la Bruxelles
Dan Mihalache, consilierul prezidențial al lui Klaus Iohannis, a lămurit plecarea președintelui la Bruxelles, la Consiliului European, cu o aeronavă de lux, închiriată de urgență.
Iată declarațiile lui Dan Mihalache, făcute la B1 TV, într-o intervenție telefonică:
"Aș face precizarea că nu e un avion de lux, e un avion de 9 locuri și tinând cont de componenta delegatiei care a plecat la CE, care e formată din președintele Klaus Iohannis și din consilierii prezidețiali domnul Ludovic Orban și domnul Lazăr Comănescu, e normal sa fi închiriat un avion de 9 locuri, nu cred ca v-ați fi așteptat să închiriem un avion de 40 de locuri.
De ce a închiriat Klaus Iohannis un avion privat
În momentul de față, domnul președinte și Președinția Română nu au la dipoziție niciun fel de aeronava, pentru orice fel de zbor se închiriază în regim administrativ un avion. Dacă închiriem de la Tarom e 400 de mii de lei (...) Acesta a costat 140 de mii de lei.
Decizie guvernamentală pentru ca România să aibă avion de transport
E o soluție absolut logică pentru deplasarea de la Bruxelles. E absolut anormal să nu existe o aeronavă prezidențială. Dacă aș fi în locul dvs l-aș întreba pe fostul președinte de ce a ajuns România în starea în care practic nu are. (...) Pentru asemenea lucruri, întotdeauna o țară găsește resurse. Mie îmi e rușine când mă aflu pe pistă la Bruxelles și când văd că țări mai mici au avioane ale statului. Am conceput un memorandum care să fundamenteze până la urmă o decizie guvernamentală astfel încât și România să aibă o aeronavă de transport. Sper că într-un orizont de timp rezonabil, un asemenea proiect va fi realizat, pentru că e rușinos pentru țară.
Avioanele nu sunt ca taxiurile, nu stau chiar pe stradă
Sunt convins că acei colegi care s-au ocupat de închierere au găsit cel mai mic preț, Administrația Prezidențială se ocupă. Lucrurile astea se fac pe baza evaluării prețului și sunt convins că s-a găsit cel mai mic preț pentru un avion de 9 locuri. Acest Consiliu a fost convocat de urgență și a fost găsită o soluție de urgență. Avioanele nu sunt ca taxiurile, nu stau chiar pe stradă. Din păcate, președintele, grație moștenirii lui Traian Băsescu e în situația de a umbla cu un avion închiriat, pentru că fostul președinte nu s-a ocupat de o temă care (..) V-am spus foarte clar care sunt cheltuielile. Știu de unde am luat avionul. Chestiunea nu e de a lua un avion pentru Administrația Prezidențială, la MAI ar trebui să existe o unitate care să se ocupe de transportul aero al demnitarilor".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News