Un nou scandal a avut loc la şedinţa CNA, pe măsura celebrei altercaţii în care Narcisa Iorga a fost făcută "otravă nenorocită". Pianistul Dan Grigore a fost făcut ţambalagiu de către Constantin Duţu, căruia îi corectase o greşeală gramaticală. În dispută a intervenit mai vechea inamică a lui Duţu, reprezentanta PDL Narcisa Iorga. Acesta a avertizat-o să se astâmpere, iar Iorga i-a replicat subtil: "Da cine eşti dumneata să-mi spui să mă astâmpăr?". Dan Grigore i-a reproşat lui Duţu că are un nivel cultural "de genunchiul broaştei", iar lucrurile au degenerat, mai mulţi membri CNA intervenind pentru ca între cei doi să nu se ajungă la bătaie.
Se pare că Duţu îi reproşează lui Dan Grigore faptul că a dat anumite voturi împotriva duşmanilor lui Băsescu din presă, deşi a fost trimis de PNŢCD în consiliu şi declară simpatii monarhiste. Cel mai mediatizat exemplu de vot pentru pedepsirea opziţiei din mass media a fost cel dat de Dan Grigore în favoarea amendării lui Mircea Badea. De altfel, a şi făcut aluzie la acest moment. "Eu vă vorbesc politicos şi dumneavoastră vreţi să mă luaţi la bătaie? Cine sunteţi dumneavoastră, al doilea Mircea Badea? Cum vorbiţi cu mine, cum vă permiteţi?", i-a reproşat Dan Grigore lui Constantin Duţu. Acesta a spus că-şi permite pentru că Dan Grigore vorbeşte ţigăneşte.
Una peste alta, aceşti oameni monitorizează presa audiovizuală şi o sancţionează pentru derapaje de limbaj sau violenţă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News