Data publicării:

Dan Diaconescu, plângere penală împotriva Laurei Georgescu

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Dan Diaconescu a depus luni la Parchetul General o plângere penală împotriva președintelui Consiliului Național al Audiovizualului, Laura Georgescu.

"Într-o ședință de luni, în care CNA nu s-a întrunit, doamna președinte a hotărât în unanimitate, adică ea de una singură, deși colegii ei nu se aflau la serviciu, suspendarea emisiei unui post de televiziune din România. Această suspendare nu există în legea audiovizuală. Nu poți să suspenzi un post de televiziune, poți să-l închizi, cum a făcut cu OTV sau poți să-i dai o sancțiune", a declarat Dan Diaconescu, la ieșirea din sediul Parchetului.

El mai susține că Laura Georgescu a făcut "un fals grosolan" și un abuz în serviciu semnalat și de alți membri ai CNA, cum ar fi Valentin-Alexandru Jucan.

CNA a decis la începutul săptămânii trecute, în unanimitate, la propunerea președintelui CNA, Laura Georgescu, să solicite Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) și Digital Sky suspendarea temporară a difuzării postului DD TV până la soluționarea "aspectelor de natură penală".

Valentin-Alexandru Jucan, membru CNA, și-a exprimat nemulțumirea că înaintea deciziei Consiliului, președintele CNA a trimis Digital Sky o adresă prin care a solicitat, în fond, același lucru cu cel decis o zi mai târziu de întreg Consiliul. Jucan a spus că intenționează să depună plângere penală împotriva președintelui Consiliului, Laura Georgescu, pentru că CNA trebuia să se pronunțe în ședință asupra suspendării ridicării semnalului DDTV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel