Dan Diaconescu a declarat, luni, după ce a aflat sentința ÎCCJ în dosarul privind sechestrarea de persoane în care este implicat Gigi Becali, că este alături de acesta, chiar dacă patronul Steaua l-a atacat din când în când, și că este binevenit în PP-DD, dacă dorește. "Asemenea român trebuie apărat. Eu sunt alături de el, l-am apărat de fiecare dată chiar dacă el m-a acuzat din când în când. Noi chiar peste câteva minute o să facem un anunţ surpriză din Parlament. Încercăm să declanşăm o comisie parlamentară de anchetă. Dacă doreşte să semneze alături de noi, este binevenit alături de grupul nostru", a declarat Dan Daconescu, într-o conferință de presă, potrivit Mediafax.
Constantând cu "tristețe" că Becali nu-i poate fi contracandidat la Preşedinţie, Dan Diaconescu a notat că patronul Stelei este "oricum o pasăre rară" în Parlamentul României.
"Nu e o pedeasă foarte grea, este o pedeapsă care îi impiedică candidatura la Preşedenţie. Poate judecătorii ştiu mai bine decât noi ce e în acel dosar". Gigi Becali "este oricum o pasăre rară în Parlament sau pe scena politică pentru că el este printre puţinele excepţii care ia de la el bani şi dă la popor", a mai spus Dan Diaconescu.
Referitor la primirea patronului clubului din Ghencea în PP-DD, și preşedintele partidului Simona Man, întrebată în legătură cu acest subiect, a răspuns: "Dacă domnul Becali îşi asumă statutul şi va hotărî că se poate integra, putem să avem o discuţie. În principiu, în primul rând trebuie să-şi asume statutul PPDD", a spus Simona Man.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News