Data publicării:
dan ciachir
„Sfântul Nicolae, episcop de Mira Lichiei, care astăzi se numește Demre și este în Turcia, a fost un om care a apărat credința ortodoxă, a fost victimă a persecuțiilor și nu a cedat în niciun fel. Sigur, noi îl cunoașetm ca un binefăcător, dar el a fost un teolog remarcabil și se spune că el l-ar fi pălmuit pe ereticul Arie, care este primul mare eretic, în secolul al IV-lea, combătut de primul Sinod Ecumenic de la Nicea, din anul 325, unde și noi am avut un reprezentant care se bucura de prietenia Sfântului Nicolae. Acest episocp avea reședința la Constanța de astăzi.
El a trăit personal efectele persecuției, a fost un mărturisitor și a fost un ierarh cu o foarte puternică conștiință dogmatică. A rămas ca un om care a ajutat foarte multe tinere împiedicându-le să devină victime ale persecuției. A fost și un binefăcător al oamenilor necăjiți e care i-a ajutat, a făcut minuni foarte multe. De pildă, un om care căzusem în largul mării, s-a trezit ulterior în patul lui. Am putea spune că e un sfânt venert în zonele maritime, mai ales în Grecia. De asemenea, se vorbește de izbăvirea unei corbii de la scufundare.“, a spus Dan Ciachir.
„Sfântul Nicolae a trăit în secolul al III-lea și al IV-lea, trecând la cele veșnice în anul 340, pe când era arhiepiscop al Mirelor Lichiei. Cât privește pătimirile sale,a cesta le-a trăit în vreamea a doi împărați anicreștini, Dioclețian și Maximilian, între 285 și 305. De asemenea, a fost și pustnic!
Moaștele sale au fost duse, în anul 1087, în mai, de asta există și atunci o sărbătoare a Sfântul Nicolae, la Bari, pentru a fi protejate de păgâni și de pângărire. O mână a Sfântului nicolae se află la Muzeul din Antalya. Popularitatea sa vine din generozitate, aceasta fiind cea mai cunoscută calitate a Sfântului Nicolae. Reprezintă o personalitate foarte complexă și nu poate fi redus numai la bunătate și generozitate materială, pentru că a fost mărturisitor îndurând perseciuțiile la care erau supuși creștinii, s-a remarcat și calitatea de teolog prin prezența la primul Sinod Ecumenic.
Este așteptat de copii pentru că este Moușul, la fel ca Moș Crăciun, adică bătrânul generos care aduce daruri, pentru că înțelege cât de grea este lipsa materială și cum să bucuri pe niște oameni cu daruri. El a ajutat niște tinere săre a se mărita în mod cuviincios și a nu aluneca spre anumite compromisuri. De fiecare dată trebuie să amintim atitudinea sa profundă și conștiința sa dogmatică profundă. “
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News