Data publicării:
Dan Barna: Coaliția a depășit astăzi o situație delicată. Am reușit!
Dan Barna a făcut declarații după cele două zile de negocieri în coaliție.
"Coaliţia PNL - USR PLUS - UDMR a depăşit, astăzi, o situaţie delicată şi funcţionarea şi succesul acestei coaliţii ține de încredere, respect şi reguli. După două zile deloc simple şi după discuţii care au avut şi momente delicate, am reuşit să avem o completare a acordului care a constituit această coaliţie şi avem toată încrederea că, prin ceea ce am agreat astăzi împreună şi perfect responsabil, vom putea duce mai departe România în această luptă cu COVID şi vom putea scoate România din pandemie şi să intrăm în acea direcţie de dezvoltare şi de însănătoşire a societăţii. Am agreat câteva principii de funcţionare foarte importante legate de funcţionarea Guvernului, de funcţionarea noastră ca şi coaliţie şi de câteva priorităţi care există în programul de guvernare şi pe care împreună le vom susţine în perioada următoare", a declarat Dan Barna.
Vezi și: Acordul semnat de liderii coaliției de guvernare - Document
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News