
"Grupul a respins ferm acuzaţiile de consum de droguri, iar cântăreţul în cauză (Damiano David) se va supune în mod voluntar testării la întoarcerea în ţară", a declarat Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU) într-un comunicat, relatează AFP.
"Au cerut chiar ei noaptea trecută, însă acest lucru nu a putut fi organizat imediat de EBU", se precizează în comunicat.
Damiano David va fi supus unui test antidrog la întoarcerea în Italia, după controversa provocată de un videoclip devenit viral în care poate fi văzut aplecându-se şi atingând masa cu nasul în plină competiţie, sâmbătă la Rotterdam, imagini care au fost văzute în direct în întreaga lume, scrie Agerpres. Cântăreţul a fost întrebat despre incident în timpul conferinţei de presă a trupei câştigătoare şi a explicat că s-a aplecat pentru că chitaristul Thomas Raggi tocmai spărsese un pahar.
Vezi și: Eurovision 2021: Trupa italiană Maneskin, câştigătoarea trofeului
"Nu consum droguri. Vă rog, băieţi. Nu spuneţi asta. Fără cocaină"
"Nu consum droguri. Vă rog, băieţi. Nu spuneţi asta. Fără cocaină. Vă rog să nu spuneţi asta", a răspuns Damiano David.
Grupul a scris apoi pe contul său de Instagram: "Suntem pregătiţi să ne supunem testelor deoarece nu avem nimic de ascuns". "Suntem cu adevărat şocaţi pentru că unii spun că Damiano consumă droguri. Suntem cu adevărat ÎMPOTRIVA drogurilor şi nu am prizat niciodată cocaină", au dat ei asigurări.
Formaţia italiană Maneskin, alcătuită din patru membri, trei băieţi şi o fată, a fost declarată câştigătoarea concursului Eurovision 2021, desfăşurat în Olanda. Grupul a avut o prestaţie puternică, impresionând cu o piesă rock foarte antrenantă, în stil garage rock, intitulată Zitti e buoni, care s-a aflat în fruntea pronosticurilor specialiştilor. Graţie unui important impuls al voturilor din partea publicului, reprezentanţii Italiei au acumulat un total de 524 de puncte. Maneskin au câştigat cu aceeaşi melodie şi marele premiu la ediţia 71 a festivalului cântecului de la San Remo din 2021.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Se complică lucrurile la Chefi la cuțite. Irina Fodor, anunț în timpul filmărilor
- Hellvig, către Halep: Am demisionat, am renunțat la tot și am decis să lupt până în pânzele albe pentru a dovedi că sunt nevinovat
- De ce a divorțat Christian Sabbagh de fostele soții: "Inevitabil apar discuții, certuri. Oricât ai încerca să te ferești..."
- Horoscop 27 septembrie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care va face o schimbare la serviciu. Te-ai săturat să muncești mult pe bani puțini!
- Se introduce o nouă materie în toate școlile din România. Ce vor studia elevii în plus
- Smiley, primele declarații după ce a rămas fără permis: "Am fost testat antidrog"
- Vecinii lui Călin Donca, detalii stânjenitoare despre „milionarul de carton“ / „Trăiește în casă și cu amanta și cu soția“
- Oana Zăvoranu și Alex Ashraf divorțează, după șapte ani de căsnicie: "Sunt, în sfârșit, o femeie liberă care are de unde alege"
- „O noapte la Veneția”, prăjitura care îndulcește nopțile și simțurile. Rețeta e simplă
- Casa Verde Fotovoltaice, blocat. Chirieac către Neculaescu: Dacă primiți termen în aprilie la anul? Ce faceți cu România?