Daimler: Noul Smart, produs în China. Anunț Bloomberg
Grupul Daimler AG negociază cu o subsidiară a partenerului chinez BAIC formarea unei societăţi mixte pentru fabricarea în China a vehiculelor Smart pe baterii, a anunţat luni Bloomberg.
La rândul lor, cei de la Bloomberg citează surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Reuters.
Discuţiile sunt purtate cu Beijing Electric Vehicle Co ( BJEV), în care Daimler deţine o participaţie de 3,93%. Încă nu se ştie ce participaţie va dori să deţină Daimler în noua societate mixtă, a informat Bloomberg.
În martie, oficialii Daimler declarau că participaţia deţinută la BJEV scoate în evidenţă 'angajamentul companiei faţă de dezvoltarea suplimentară a mobilităţii electrice'. Un purtător de cuvânt al Daimler a refuzat să comenteze informaţia, adăugând că o cooperare mai strânsă cu BAIC şi BJEV este necesară 'pentru a înţelege mai bine necesităţile clienţilor chinezi', în special în domeniul vehiculelor electrice.
Daimler şi Baidu
Luna trecută, Daimler a anunţat că va adânci parteneriatul cu gigantul online chinez Baidu în domeniul conducerii autonome şi a serviciilor de conectivitate auto pe cea mai mare piaţă auto din lume. În 2017, Daimler şi Baidu şi-au unit forţele pentru a dezvolta platforma de conducere autonomă Apollo, iar acum cele două companii vor integra serviciile de conectivitate ale Baidu în sistem de infotainment MBUX al Mercedes-Benz, a informat Daimler.
'Sectorul conducerii autonome şi al serviciilor de conectivitate progresează într-un ritm fără precedent în China şi continuarea succesului nostru depinde de poziţia de lider în acest domeniu', a afirmat directorul general al grupului german, Dieter Zetsche. În prezent, Daimler testează vehicule autonome în Beijing, a informat compania. În România, Daimler are două unităţi de producţie, la Cugir şi Sebeş.
Vezi și: China, represalii comerciale. Reacția Casei Albe
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News