Daimler intenţionează să-şi reducă cu 20% costurile administrative (Handelsblatt)
Viitorul şef al Daimler AG, Ola Kaellenius, lucrează la un program de reducere a costurilor pentru a atinge marjele de profit, ameninţate de escaladarea tensiunilor comerciale globale şi de intensificarea problemelor cu care se confruntă fabricile, a anunţat publicaţia germană Handelsblatt, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Reuters.
Informaţia vine după ce în februarie Daimler anunţa că va adopta măsuri de reducere a costurilor, în urma scăderii profitului operaţional cu 22% în trimestrul patru din 2018, din cauza efectelor tensiunilor comerciale globale, ale majorării costurilor pentru dezvoltarea vehiculelor electrice şi declinului din industria auto. Kaellenius, care îl va înlocui pe Dieter Zetsche în funcţia de director general după adunarea generală a acţionarilor din 22 mai, lucrează de luni de zile la o iniţiativă de reducere a costurilor, intitulată 'Move', care ar urma să fie anunţată oficial în vară, informează Handelsblatt.
Costurile administrative vor fi reduse cu aproximativ 20% şi va fi îmbunătăţită eficienţa, susţine publicaţia germană. Reprezentanţii Daimler nu au comentat informaţia. Luna aceasta, Kaellenius a declarat că Daimler va reduce semnificativ, până în 2025, costurile de dezvoltare la noile maşini Mercedes-Benz şi va adânci alianţele cu firme rivale ca o metodă de a-şi îmbunătăţi marjele de profit. Profitul operaţional al Daimler AG a scăzut cu 16% în primul trimestru din 2019, în pofida unui câştig excepţional de 718 milioane de euro, deoarece scăderea cu 4% a vânzărilor Mercedes-Benz, costurile mai ridicate ale materiilor prime şi investiţiile au afectat câştigurile. Profitul înainte de taxe şi dobânzi (EBIT) a scăzut la 2,80 miliarde de euro în primele trei luni din acest an, sub estimările analiştilor, de 2,89 miliarde de euro, scrie AGERPRES.
Daimler a reafirmat că se aşteaptă în acest an la o uşoară creştere a vânzărilor, a venitului şi a profitului operaţional, dar numai după implementarea măsurilor de reducere a costurilor. 'Nu putem fi mulţumiţi de aceste rezultate, va trebui să muncim din greu pentru a ne îndeplini ţintele pe 2019', a afirmat directorul general Dieter Zetsche. Rentabilitatea vânzărilor (ROS) la divizia Mercedes-Benz a scăzut la 6,1% în primul trimestru din 2019, de la 9% în urmă cu un an, din cauza declinului vânzărilor cu 3% în China. Daimler deţine divizia de lux Mercedes-Benz şi brandul Smart. În România, Daimler are două unităţi de producţie, la Cugir şi Sebeş.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News