Data publicării:

Daimler-Geely, achiziție. Răspunsul Daimler pentru chinezi

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Economie
WhatsApp

Daimler AG a respins oferta grupului auto chinez Geely de a prelua o participaţie de până la 5% printr-un plasament de acţiuni actualizat, din cauza împotrivirii îndelungate la diluarea participaţiilor existente, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Conform preţului acţiunilor Daimler, o participaţie de 5% ar fi evaluată la 4,5 miliarde de dolari. 

La cererea Geely, reprezentanţi ai celor doi producători auto s-au întâlnit în ultimele săptămâni la Beijing.

Geely a solicitat preluarea unei participaţii de 3-5% dacă Daimler va emite acţiuni noi cu discount. Grupul german a refuzat oferta, dar a informat Geely, care deţine şi producătorul auto suedez Volvo, că este binevenit să cumpere acţiuni de pe piaţă, susţin sursele. 

Acestea adaugă că firma chineză ar vrea să înfiinţeze o societate mixtă împreună cu Daimler pentru a produce vehicule electrice. 

Un purtător de cuvânt al Geely a refuzat să comenteze informaţia, în timp ce un reprezentant al Daimler a afirmat că firma este foarte mulţumită de actuala structură a acţionariatului, dar va saluta noi investitori care sunt interesaţi pe termen lung de Daimler. 

[citeste si]

Prin preluarea unei participaţii de 5%, grupul chinez ar fi al treilea mare acţionar al Daimler, după Kuwait Investment Authority şi BlackRock, care deţin 6,8% şi, respectiv, 6%, conform datelor Reuters. 

Luna aceasta, Hubertus Troska, şeful subsidiarei chineze a Daimler, a anunţat luna aceasta că firma germană intenţionează să investească în China cinci miliarde de yuani (755 milioane de dolari) pentru a produce vehicule electrice şi baterii pentru acestea, ca parte a eforturilor de a-şi ajuta brandurile Mercedes-Benz şi Smart să îndeplinească cerinţele mai dure ale autorităţilor de la Beijing privind vânzarea vehiculelor electrice. 

Hubertus Troska le-a declarat jurnaliştilor că investiţia face parte din recentul plan al producătorului auto german de a aloca zece miliarde de euro (11,8 miliarde de dolari) pentru dezvoltarea vehiculelor electrice, relatează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel