Data publicării:
Daea va elabora un program privind dezvoltarea sistemului de irigaţii. Ciucă: Avem o reţea hidrografică ce trebuie pusă în valoare
Premierul Nicolae Ciucă i-a transmis, azi, noului ministru al Agriculturii, Petre Daea, ca primă sarcină în activitatea acestuia, includerea în setul său de priorităţi a elaborării unui program "concret şi articulat la situaţia reală, din teren" privind dezvoltarea sistemului de irigaţii.
"Tot ceea ce ţine de partea aceasta care trebuie să se constituie într-un program cât se poate de concret şi de articulat la situaţia reală din teren privind dezvoltarea sistemului de irigaţii este, practic, prima sarcină domnul ministru, pe care vă rog să o luaţi în setul dumneavoastră de priorităţi. S-a tot vorbit, se tot tot vorbeşte despre această nevoie şi, desigur, despre resursa pe care ţara noastră o are, şi vorbesc de o reţea hidrografică destul de bogată ce trebuie pusă în valoare în folosul agriculturii româneşti", a declarat Nicolae Ciucă, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern.
Şeful Executivului a adăugat că, în urma unei analize a situaţiei, realizată împreună cu ministrul Proiectelor Europene, Marcel Boloş, s-a ajuns la concluzia că există posibilitatea ca România să atragă fonduri europene pentru dezvoltarea sistemului de irigaţii. În acelaşi context, ministrul Daea a făcut, la cererea premierului, şi o prezentare a rezultatelor vizitei de lucru pe care a întreprins-o zilele trecute în mai multe judeţe afectate de seceta pedologică. El a precizat că în urma celor constatate pe teren în cele 10 judeţe vizitate, Călăraşi, Brăila, Galaţi, Vrancea, Vaslui, Iaşi, Botoşani, Neamţ, Bacău, Buzău, a dispus continuarea şi mărirea capacităţii de irigare, acolo unde este posibil, prin suplimentarea de agregate.
"În al doilea rând, am introdus în dispozitivul de lucru din structurile judeţene specialiştii care participă, în baza ordinului pe care l-au emis prefecţii, pentru a putea vedea la faţa locului, măsurând, văzând, evaluând fiecare parcelă în parte să se constate ce s-a pierdut efectiv", a adăugat Daea.
Totodată, ministrul Agriculturii a menţionat că a semnat, alături de ministrul Afacerilor Interne, un ordin comun în baza căruia fermierii au libertatea de a schimba destinaţia culturilor calamitate. "În acest ordin am dat libertatea fermierilor să poată să intervină imediat în funcţie de situaţia concretă, să-şi recolteze culturile care au fost calamitate şi să le schimbe destinaţia. Practic, ai o cultură de porumb care nu mai are perspectivă - plantele au murit, ele trebuie imediat recoltate şi schimbată destinaţia către furaje sau altfel. (...) Lucrul acesta era imperios necesar să îl rezolv şi iată că am rezolvat-o", a explicat Daea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News