Daea: Preţurile au crescut peste tot. Nu este în România cea mai scumpă hrană din UE
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, susţine că în România nu este cea mai scumpă hrană din Uniunea Europeană (UE) şi că poate dovedi acest lucru, şi admite că preţurile au crescut peste tot în ţările UE.
'Preţurile au crescut peste tot în Uniunea Europeană şi la noi au crescut, este o realitate, dar nu este în România cea mai scumpă hrană din Uniunea Europeană. Dacă nu credeţi, să îmi daţi posibilitatea să vă arăt preţurile din ţările unde eu am fost şi pe care le-am fotografiat ca să fac o comparaţie', a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii, Petre Daea.
Întrebat cum explică preţul carcasei de porc din România de 220 de euro, faţă de media din UE de 208 euro, Daea a răspuns că nu a văzut carne de porc mai ieftină ca în România.
'Am această preocupare de a cunoaşte exact despre ce este vorba în fiecare loc şi a mă interesa cum pot face eu în ţară cât mai mult şi cât mai bine. Am fost în UE şi mă duc iarăşi săptămâna viitoare şi în fiecare ţară atunci când ajung mă duc în unităţile comerciale. Nu am văzut nicăieri o carne mai ieftină decât în România, în ţările în care am fost', a susţinut el. Daea a afirmat că sunt magazine în România, în Bucureşti şi în ţară, unde jambonul de porc este la 18 lei/kg, iar cotletul 19 lei/kg, dar recunoaşte că preţurile au crescut în ultima perioadă din cauza influenţelor de piaţă şi a celor externe.
'De ce au crescut aceste preţuri? Sunt legate de trei mari factori. Primul este oferta de piaţă. Noi am avut şi avem o problemă cu pesta porcină africană şi, trebuie să recunoaştem, ne obligă realitatea să spunem acest lucru. A doua problemă: preţurile au crescut peste tot în Europa, iar datele din statisticile UE spun că aceste creşteri sunt cu 40-50% mai mari la produse agroalimentare. Avem şi acel necaz de lângă noi, unde nu mai vorbesc oamenii ci vorbesc armele, şi atunci când vorbesc armele se strică regulile peste tot (...) cu influenţe asupra preţurilor. Al treilea factor: scumpirea inputurilor (...). Gazele, energia s-au scumpit peste tot, iar ele prin preţ sunt elemente constitutive ale costului de producţie', a adăugat şeful MADR.
Nu în ultimul rând, ministrul Agriculturii a precizat că primul interes al MADR şi al Guvernului este să facă absolut tot ca să realizeze producţiile agricole într-un an extrem de greu din punct de vedere al secetei. 'Nu este robinetul ploilor în mâna lui Petre Daea. Este în mâna lui Petre Daea preocuparea pentru irigaţii. Şi o face tot timpul, zi de zi, şi iar noaptea. Aţi avut această curiozitate să mă vedeţi şi noaptea la lanternă sau la lumina telefonului. Acestea sunt cauzele', a subliniat Daea.
În ceea ce priveşte evoluţia preţurilor alimentelor până la Crăciun, oficialul MADR a transmis că nu sunt motive ca acestea să crească în continuare.
'Uitaţi-vă la Carrefour, de exemplu, deşi nu am vrut să vă dau nume, să vedeţi reduceri de preţ. De ce? Pentru că o cere piaţa. Nu sunt elemente obiective care să constituie o asemenea traiectorie a creşterii preţului, pentru că preţul la materia primă s-a stabilizat, preţurile la gaze şi electricitate s-au stabilizat. V-aş ruga, dacă îmi daţi şi mie sprijin şi vă rămân recunoscător, să nu mai introduceţi în discuţia aceasta publică că se scumpesc alimentele. Omul aude şi îi e şi frică să mai iasă din casă. E adevărat că există şi situaţia în care unii vor să profite.(...) dar nu o să ajungem să cumpărăm cu 60 de lei kg de carne. Nu se va întâmpla să ajungem acolo. E adevărat că situaţia este dificilă, o simt şi sunt alături de toţi şi de aceea gândim să facem ceva pentru ţara asta', a concluzionat ministrul Agriculturii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News