Daea: Ciobanii sunt tot timpul bine veniţi în minister
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, s-a întâlnir miercuri, pentru câteva minute, cu cei câţiva ciobani care au pichetat în cursul dimineţii Ministerul Agriculturii, în frunte cu oierul Gheorghe Dănuleţiu, 'Ghiţă Ciobanul', nemulţumiţi de modul de acordare a subvenţiilor în sector.
Şeful de la MADR a precizat că va revenit la discuţii, însă s-a declarat nemulţumit faţă de modul în care au procedat ciobanii, anunţând doar televiziunile nu şi pe cei cărora li se adresează pentru rezolvarea problemelor, în condiţiile în care el este o persoană deschisă dialogului.
'Eu nu am ştiut şi nicio o structură din minister nu a ştiut de venirea lor. Ei sunt tot timpul bine veniţi în minister. Acum au venit şi cu doi berbeci la minister, motiv pentru care le-am spus colegilor să pregătească mâncare şi apă pentru că nu e cazul să chinuie animalele pentru a demonstra ceea ce putem să susţinem din punct de vedere tehnic. Nu ştiu care sunt problemele lor, pentru că am avut o discuţie scurtă cu ei, dar le-am spus că revin în minister, însă au intrat în dialog cu reprezentanţi ai aparatului tehnic, condus de secretarul de stat, Daniel Botănoiu.
Din păcate, eu nu înţeleg modul acesta de abordare a problemei. Curtea ministerului era plină de televiziuni şi eu nu ştiam de venirea lor. Eu nu cred că au venit să rezolve problemele lor cu televizorul. Cred că le putem rezolva într-un mod cu totul şi cu totul aplicat în cadrul ministerului şi cu acţiuni concrete', a declarat, miercuri, pentru Agerpres, ministrul Agriculturii, Petre Daea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News