Data actualizării:
Data publicării:

Daea, recomandare pentru bucureşteni: De unde să luaţi roşii româneşti

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Rosii romanesti
Rosii romanesti

Petre Daea, ministrul Agriculturii, le-a dezvăluit bucureştenilor unde pot găsi roşii româneşti.

Petre Daea, ministrul Agriculturii, a declarat că programul de tomate este unul de succes şi că a revigorat satul românesc. La ora actuală peste 8.600 de producători de legume sunt cu tomate româneşti pe piaţă, a declarat, joi, ministrul Agriculturii, Petre Daea. 

"Astăzi, în pieţe, sunt peste 8.600 de producători de legume care sunt cu tomatele româneşti pe piaţă. (...) Este un program reuşit, un program care a dat vigoare satelor. Foarte mulţi tineri s-au angajat în această activitate, mulţi dintre ei cu succes. Sigur că unii au avut şi rateuri la început, dar şi-au revenit, pentru că şi-au putut replanta suprafeţele care au fost afectate", a spus Daea, la Antena 3. 

Unde se găsesc roşii româneşti

Întrebat de moderator în ce pieţe poate să meargă să cumpere roşii româneşti, Daea a răspuns: "În toate pieţele din Bucureşti". 

"La Piaţa Domenii să vă duceţi pe culoarul în care să ziceţi: 'Unde este soţia fotografului de la Vatra Domnească?' şi să vă duceţi acolo. Acolo sunt nişte bulgari de-ai noştri, cu tradiţie, nişte cunoscători ai legumiculturii. Legume nu face oricine. Să întrebaţi de soţia fotografului, pentru că am fost la dumnealui acasă. M-am dus la 10 producători, m-am uitat în solarii, au început să recolteze roşii foarte frumoase, însă preţul este mic pentru ei, trei lei şi jumătate. (...) La fel şi castraveţii sunt 50 de bani acum şi e plin de castraveţi", a menţionat ministrul Agriculturii. 

În contextul în care România importă masiv legume şi fructe din ţări non-UE, unele fiind contaminate cu pesticide, şeful MADR recomandă consumatorilor români să se orienteze către produsele româneşti, în momentul în care intră în pieţe sau în magazine. 

"În reţelele de supermarketuri să se ducă spre cooperativele care s-au format. Am realizat de-a lungul vremii cooperative. În Olt sunt 840 de legumicultori care au depus deja dosare pentru a primi subvenţia la tomate, pentru că au livrat cantitatea de legume pe care trebuie să o livreze în condiţiile legii. Sigur, ANSVSA, Autoritatea Fitosanitară, ANPC urmăresc importurile de legume şi fructe, urmăresc cu atenţie intrarea produselor pe care trebuie să le consume românii, dar, pentru a avea siguranţă totală, produsele româneşti sunt cele care trebuie cumpărate şi dăm o mână de ajutor şi fermierului nostru", a mai spus Petre Daea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel