Data publicării:

”Dacă nu ești la masa negocierilor, ești în meniu”. Diaconescu: Atrag atenția. Și Ucraina se uită stupefiată

Autor: Andreea Ditcov | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursă foto: Pexels (Jeswin Thomas)
Sursă foto: Pexels (Jeswin Thomas)

Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, a vorbit despre negocierile din contextul războiului din Ucraina și poziția României în acest sens. 

Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, a pus problema negocierilor care s-ar putea desfășura în contextul războiului din Ucraina, pornit de invazia Federației Ruse. Acesta a citat un diplomat al ONU atunci când a afirmat că România ar trebui să se afle la masa negocierilor. 

”Din percepția Alianței Nord-Atlantice, statele de vecinătate (în contextul războiului Rusia - Ucraina n.r.) au obligația unei atitudini în plus față de proximitatea estică. Adică occidentalii, sigur, n-o s-o spună public niciodată, sunt interesați dacă statele de frontieră au nevoie de o protecție în timp real, ceea ce, în acest moment este clar, dar și dacă poate să filtreze la un moment dat o anume categorie de amenințări. Adică să nu pretindă, cum facem noi, de exemplu. Mergem la Washington, mai ales și spunem ”interveniți unilateral”, pentru că avem o problemă. Și americanii spun pe bună dreptate ”faceți un proiect regional, înțelegeți-vă între voi, puneți-vă miniștrii Apărării, miniștrii de Externe, lăsați pozele la Paris, Washington și așa mai departe, că nu o să vă facă șefi la SIE, SRI sau președinți ai României doar pentru că vă faceți poze cu demnitari americani. E mai greu, dar înțelegeți-vă la Sofia, înțelegeți-vă chiar și la Kiev, la Budapesta, la Chișinău, aveți un proiect regional pentru că e foarte simplu. Aceeași categorie de amenințări o au toți ceilalți, după care, cu acest proiect regional mult mai ușor putem obține decizii în consiliul Nord-Atlantic sau o intervenție militară efectivă”. Aici este o chestiune care ține de politică internă, dar este o altă problemă, mai ales de profesionalism în politică externă. În acest moment nu poate să îmi iasă din cap ce spunea Brzezinski la un moment dat, cel bătrân, nu cel care face lobby acum, și anume: dacă nu ești la masa negocierii, ești în meniu. Atrag respectuos atenția, dacă tot veni vorba, că în acest moment trebuie să fim la masa negocierilor, cinică, puternică, asta este”, a explicat Cristian Diaconescu, invitat la Interviurile DCNews. 

”Deci e tulburătoare zicerea lui Zbigniew Brzezinski. Dacă nu ești la masa negocierilor, ești în meniu. Cu alte cuvinte, dacă România nu este la masa negocierilor, să nu ne mirăm dacă vom pierde lucruri, asta înseamnă, ești un preparat atunci când te afli în meniu, care se vinde contracost, ca la orice restaurant”, a fost remarca analistului de politică externă Bogdan Chirieac. 

”Asta este, se discută. Și Ucraina se uită stupefiată la proiecte de tipul teritorii contra pace”, a continuat Cristian Diaconescu. 

”A fost acel punct de vedere tulburător exprimat la Davos, precum știți foarte bine”, a completat Bogdan Chirieac. 

”Da și să știți că evaluările sunt pe un anumit tip de fatigue (oboseală - trad.) în comunitatea occidentală. Vine iarna, pe de altă parte nici nu poți crea un precedent și să dai o marjă de încredere Federației Ruse legat de Ucraina, pentru că nu știi unde se va opri”, a afirmat Diaconescu. 

”Precedent a fost în Balcani în anii 1990. Dacă ne gândim și la vremea respectivă, unii dintre noi din regiune nu am fost prea încântați, dar nu a avut cine să explice cu voce plină partenerilor occidentali”, a mai spus Bogdan Chirieac. 

Citește și:  Crimeea, linie roșie. De ce e foarte importantă pentru Putin. Diaconescu, culise din discuțiile informale pentru pace

Urmărește emisiunea integrală AICI:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel