Dacă ai următoarea ZODIE, îți întâlnești marea iubire până în martie 2022
Când e Venus în Peşti, visăm, dar când e Venus în Capricorn, trebuie să muncim.
Venus este considerată 'micul benefic'. Pe lângă partea de romantism, dragoste, vine şi cu beneficii. Îţi poate arăta unde poţi să întâlneşti parteneri sau unde îţi poţi exprima iubirea, dar îţi arată şi unde poţi să ai mici beneficii, mici oportunităţi. Dar, pentru că vorbim de Venus în Capricorn, un semn de pământ, un semn stabil, pragmatic... pe unde trece Venus, nu ajunge doar să visezi. Când e Venus în Peşti, visăm, dar când e Venus în Capricorn, trebuie să muncim. Ca să ai parte de beneficiile sale, trebuie să te chinui şi să urci.
Sunt câteva zodii care beneficiază de efectele acestui tranzit mai mult decât celelalte:
Taur / Ascendent în Taur
Unde o să vă simţiţi inima că nu mai poate de bucurie? Prin călătorii, prin drumuri, prin vizite la persoane, orice drum pe care îl faceţi, s-ar putea să întâlniţi iubirea până în martie la anul în una dintre aceste călătorii sau o iubire la distanţă, prin aplicaţii online.
Să nu uităm şi de partea aceasta, unde găsiţi micile beneficii: într-un pelerinaj, într-o excursie, într-o călătorie, într-o vizită la o persoană dragă, oriunde veţi găsi nişte oameni care să vă ajute.
Casa a 9-a are legătură şi cu studiile şi s-ar putea să găsiţi un domeniu care să vă placă foarte mult. Vă ocupaţi de o pasiune care să vă umple inima în următoarele luni.
Dar, în primul rând, călătorii, filozofie, studii.
Fecioară / Ascendent în Fecioară
Venus va tranzita până în martie casa a 5-a, a exprimării de sine, a iubirii, a copiilor, a pasiunilor, a hobby-urilor, a fericirii. Mulţi veţi începe să vă doriţi copii, vă veţi documenta. Orice interacţiune cu copiii până în martie, pe voi vă ajută enorm. Fie că sunt copiii voştri sau copiii altora.
Cu Venus în casa a 5-a deveniţi romantici, aveţi nevoie de afecţiune, de tot felul de gesturi, de declaraţii, de cuvinte. Le puteţi face voi sau le puteţi primi.
Venus în casa a 5-a vorbeşte puţin şi de pasiune, trebuie să vă lăsaţi să fiţi mai pasionali. Nu aveţi nimic de pierdut cu Venus în casa a 5-a. Din frica de apropiere, poate aveţi un ataşament evitant, să nu vă băgaţi în anumite situaţii. Căutaţi relaţii tot cu emoţii în perioada următoare.
Continuarea pe ASTROSENS.RO!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News