Dacă ai cumpărat maşina asta, AI GRIJĂ LA FRÂNĂ. Se rupe pedala
Dacă ai cumpărat mașina asta recent, ai grijă cum apeși pedala de frână: la o apăsare prea puternică, aceasta s-ar putea rupe. Anunțul a fost făcut chiar de producător.
Modelul în cauză este Ford Mustang, de această problemă fiind afectate 38.000 de exemplare fabricate între martie 2019 și august 2020. În această perioadă, pedala în cauză a suferit o modificare a materialului, în măsură să îi afecteze rezistența în timp.
Mai precis, înainte de martie 2019, aceasta era realizată din nylon, furnizorul utilizând apoi polipropilena. Aparent, această alegere nu a fost una inspirată, Ford primind mai multe plângeri de la șoferi cărora li s-a rupt pedala de frână în urma unor frânări mai energice. Oricât de periculos sună, producătorul american ne asigură că niciun accident nu a fost produs ca urmare a acestei probleme.
Noul design al pedalei de frână pare să fie mult mai anemic. Asta înseamnă că pedalele de frână produse din polipropilenă se pot rupe „în timpul frânărilor bruște și energice”. Iar acest lucru „crește” riscul producerii unui accident, spune Ford, conform promotor.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News