Cuvintele anului ''fără precedent'' 2020
Editorii celei mai cuprinzătoare lucrări lexicografice a limbii engleze, dicţionarul Oxford, nu au reuşit să se limiteze la un singur cuvânt care să fie desemnat cuvântului anului 2020, ci au ales mai multe sintagme, informează DPA.
În fiecare an, Oxford desemnează pe baza datelor de utilizare Cuvântul Anului, care reflectă, într-un cuvânt sau o sintagmă, etosul, starea de spirit sau preocupările din ultimele 12 luni, a precizat editura Oxford University Press într-un comunicat dat luni publicităţii.
Dar în 2020, aşa cum se întâmplă şi în vieţile noastre de zi cu zi, limba engleză a trecut prin schimbări majore, adaptându-se rapid şi în mod repetat la evenimentele globale, se mai precizează în comunicat.
În schimb, Oxford a publicat un raport lingvistic intitulat Cuvintele unui an fără precedent.
Lista urmează evenimentele istorice ale anului, începând cu incediile de vegetaţie care au devastat Australia, apoi cu procedura de destituire şi achitare, sintagme a căror frecvenţă a crescut în perioada în care preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a parcurs această procedură juridică în Congres.
Pandemia de coronavirs a oferit mai multe cuvinte incluse în raport: lockdown (izolare), circuit breaker (restricţii stricte adoptate în scopul reducerii numărului de cazuri de coronavirus), shelter-in-place (a rămâne la domiciliu), remote/ly (la distanţă) şi unmute (a reporni sonorul), printre altele.
În perioada verii, Black Lives Matter alături de abrevierea sa, BLM, au crescut în frecvenţă, în timp ce teoria conspiraţiei QAnon, precum şi voturile prin corespondenţă s-au adăugat recent listei.
În schimb, termenul Brexit a fost utilizat de 80% mai puţin în 2020, au mai precizat editorii dicţionarului.
Nu am mai trăit un an din punct de vedere lingvistic ca cel pe care îl trăim acum, a spus Casper Grathwohl, preşedintele Oxford Languages. Echipa Oxford a identificat sute de cuvinte şi întrebuinţări noi şi semnificative pe măsură ce anul se desfăşura, zeci dintre acestea putându-se califica cu succes pentru Cuvântul Anului în oricare altă perioadă, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News