Generaţia mea a învăţat la fizică, în liceu, că un cutremur de 9 grade pe scara Richter schimbă relieful. Muntele poate deveni mare, iar marea loc uscat. Cutremurul din Japonia a avut 8,8 grade. Scara Richter măsoară energia şi este logaritmică. Cu alte cuvinte 0,1 grade înseamnă enorm. Şi totuşi, ieşind din ecuaţiile geofizice, Japonia a fost lovită de un cutremur cum nu s-a mai văzut în epoca modernă. Felul în care tehnologia japoneză a făcut faţă seismului va rămâne în cartea de istorie. Un cutremur de asemenea amplitudine în Los Angeles ar fi schimbat coasta de vest a Statelor Unite. Specialiştii spun că în România aşa ceva nu va avea niciodată loc. Este bine, fiindcă nici măcar Casa Poporului nu rezista la un cutremur de peste 8 grade.

În 1995 am petrecut aproape o lună şi jumătate în Japonia la o bursă de jurnalism şi politică externă. De la primele ore de curs am fost instruiţi despre cum să ne comportăm în caz de cutremur. Numai o civilizaţie multimilenară precum cea japoneză poate să îndeplinească acele reguli care au condus la salvarea de milioane de vieţi omeneşti. Japonia trecuse de curând prin cutremurul de la Kobe, care provocase incendii devastatoare. Acest lucru nu e dificil, fiindcă ceea ce lipseste japonezilor este spaţiul. De exemplu, între Tokio şi Osaka 500 km parcurşi cu trenul în mai puţin de 2 ore, practic nu se iese din oraş. Clădirile, de multe ori ultramoderne, nu au spaţiu intre ele. Numai cu un antrenament şi un respect extraordinar faţă de cel de lângă tine se poate face faţă unui dezastru. La 8,8 grade pe scara Richter în Tokio nu s-au prăbuşit clădirile, nu s-au surpat galeriile de metrou şi nici trenurile magnetice sau numeroasele autostrăzi suspendate şi asta fiindcă prin cultura japoneză, nimeni nu va schimba vreodată marca de beton sau de oţel în construcţii, nu va face altceva decât prevede planul, nu va face o abatere de la regulile care s-au impus.

În Japonia se munceşte 7 zile din 7, fără vacanţe cu excepţia unei săptămâni în perioada cireşilor înfloriţi în Mai şi unde respectul dintre angajatori şi angajati sau între cetăţeni şi stat este pur şi simplu de neînţeles într-o ţară ca România. Societatea japoneză nu este capitalistă ci corporatistă. Şomajul practic nu există, se lucrează din tată în fiu în aceeaşi companie. Falimentul unei companii mai mici este uneori o ruşine atât de mare pentru patron încât ea nu poate fi suportată şi se face seppuku. Se vine la companie când se deschide uşa – să spunem la 7 dimineaţa şi se pleacă în grup de la companie când se termină treaba, la 9 sau 10 seara, la bar pentru un ceai verde sau un sake.

Solidaritatea umană este atât de mare, încât la cutremurul din 1993 din Kobe chiar şi mafia locală Yakuza a ajutat în mod oficial la operaţiunile de salvare. Asta înseamnă cu toţi oamenii şi fondurile disponibile. De altfel, ca să înţelegem până unde merge respectul între oameni, în anii 80 în Tokio, Yakuza şi-a rezolvat mai multe probeme în plină stradă. Rezultatul: numeroşi morţi şi răniţi, maşini şi imobile distruse. Yakuza a adresat oficial scuze locuitorilor din Tokio pentru neajunsurile provocate.

Efectele megaseismului din Japonia vor fi repede şterse de acest popor admirabil. Se vorbeşte că pagubele totale însumează 1,3 la suta din PIB, adică cca. 100 miliarde dolari. Cifrele sunt uriaşe ţinând seama că datoria publică a Japoniei este de 220 la sută din PIB, adică peste 15000 miliarde dolari. Este adevărat că banii sunt împrumutaţi în proporţie de 80 la sută tot din Japonia. Cei care cunosc solidaritatea japonezilor ştiu că ţara îşi va reveni miraculos. Pare greu de crezut, dar în istorie au fost momente când guvernul le-a spus cetăţenilor „nu cheltuiţi, economisiţi“ iar cetăţenii, de la miliardari la modeşti angajaţi, au economisit aproape integral veniturile. Nu se pune problema în Japonia în legătură cu soarta celor sinistraţi după tsunami. Japonia are resurse şi pentru adăposturi şi pentru medicamente şi alimente, iar abnegaţia celor din echipele de salvare merge până la sacrificiu de sine.

Cele patru mari insule japoneze ar putea să fie scufundate la un moment dat într-un cataclism major. Scenariul a fost transpus într-un film „Scufundarea Japoniei“ în anii 80. Ţara numită Japonia poate astfel să dispară în acest mod. Japonezii şi cultura lor nu au însă cum să fie înfrânţi. Ei vor reface totul pe o altă insuliţă din Pacific sau la Polul Nord sau pe Marte.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News